Cele trei partide de opoziţie din Republica Moldova care au depăşit pragul electoral de 6% şi au intrat în parlament în urma scrutinului din 5 aprilie - Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Alianţa Moldova Noastră (ANM) - nu recunosc legitimitatea Comisiei de stat pentru elucidarea cauzelor violenţelor în masă produse 7 aprilie, la Chişinău, înfiinţată la iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, relatează agenţia rusă Regnum, citată de Agerpres.
Vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a exclus categoric luni seara, într-o intervenţie la un post de televiziune de limbă română, participarea reprezentanţilor opoziţiei în comisia creată de Voronin, chiar dacă se vor opera schimbări la nivelul componenţei acesteia. "Noi am propus crearea unei comisii de anchetă internaţionale şi continuăm să insistăm în această privinţă. Tot ceea ce s-a întâmplat până acum relevă un singur lucru: comisia lui Voronin nu doreşte să descopere cauzele care au condus la degenerarea unei manifestaţii paşnice în violenţe, ci, dimpotrivă, să le muşamalizeze", a declarat Chirtoacă.
Preşedintele PLDM, Vlad Filat, împărtăşeşte acelaşi punct de vedere. Potrivit declaraţiei sale, opoziţia a propus de la bun început crearea unei comisii independente, cu participarea reprezentanţilor puterii, ai opoziţiei şi ai comunităţii internaţionale. "În loc de aceasta, preşedintele Voronin a înfiinţat o Comisie de stat, în frunte cu reprezentantul Partidului Comunist, Vladimir Ţurcan, tocmai persoana care a dispus retragerea cordoanelor de poliţie pentru a permite devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei şi arborarea drapelului României, pentru a reuşi diversiunea. Dispunem de înregistrări video în acest sens", a afirmat Filat, care a pus la îndoială credibilitatea comisiei de anchetă înfiinţată de autorităţi.
Mai conciliant, liderul ANM, Serafim Urecheanu, a declarat că, deocamdată, autorităţile comuniste nu au discutat cu opoziţia parlamentară posibilitatea participării acesteia la ancheta Comisiei de stat, însă dacă va fi avansată o asemenea propunere, formaţiunea sa este gata să o examineze. "Din componenţa acestei comisii fac parte exclusiv reprezentanţi ai Partidului Comunist. Despre ce fel de obiectivitate poate fi vorbi?" - a mai spus sceptic Urecheanu.
Anunţul privind extinderea componenţei Comisiei de stat care cercetează protestele din 7 aprilie de la Chişinău cu reprezentanţi ai opoziţiei a fost făcut vinerea trecută de Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi securitate comună, Javier Solana, după convorbirea avută cu preşedintele moldovean Vladimir Voronin. "După cum ştiţi, preşedintele Voronin a înfiinţat o comisie care să analizeze evenimentele care au avut loc la două zile după alegeri. Preşedintele a fost de acord să lărgească această comisie, să includă în ea membri ai opoziţiei şi ai altor organizaţii internaţionale" - a afirmat, într-o conferinţă de presă la Chişinău, Javier Solana.
Citește pe Antena3.ro