x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe MOLDOVA. Sute de oameni evacuaţi după ce Prutul şi-a ieşit din matcă

MOLDOVA. Sute de oameni evacuaţi după ce Prutul şi-a ieşit din matcă

de Corina Andriuta    |    07 Iul 2010   •   00:00

169 de case din trei localităţi au fost inundate şi circa 400 de oameni au trebuit să-şi părăsească gospodăriile după ce Prutul şi-a ieşit din matcă şi a rupt un dig de protecţie în Nemţeni, raionul Hânceşti.



Marţi seară, în jurul orelor 22.00, s-a dat alarma în Nemţeni. Conform primarului Gheorghe Mardare, citat de Info-Prim Neo, apa atinge în unele locuri chiar şi 2-3 metri adâncime! Multe case s-au dârâmat, iar în zonă accesul se poate face doar cu barca.

În prezent, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor de Urgenţă din Moldova a avertizat că apa va inunda şi localitatea Cotul Morii, loc de unde au început evacuările, precum şi satul Măcăreşti din raionul Ungheni

×
Subiecte în articol: externe