x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Momeala pentru transnistreni

Momeala pentru transnistreni

01 Aug 2005   •   00:00
Momeala pentru transnistreni

Guvernul Republicii Moldova a adoptat sambata, in regim de urgenta, doua hotarari in problema transnistreana, care prevad acordarea unor garantii locuitorilor din regiunea separatista si instituirea unui control asupra activitatii comercial-economice a intreprinderilor din stanga Nistrului. Guvernul a luat aceste decizii la initiativa presedintelui moldovean, Vladimir Voronin, si in conformitate cu legea organica adoptata in 22 iulie de Parlamentul de la Chisinau privind autonomia transnistreana.

DREPTURI. Prezent la sedinta Guvernului, seful statului moldovean, care este transnistrean, a declarat ca prin aceste hotarari Chisinaul doreste sa legalizeze economia transnistreana si sa asigure transnistrenii ca, in urma reunificarii statului, acestia nu-si vor pierde proprietatea privata, locurile de munca, vechimea in munca si pensiile. Voronin a precizat ca de aceste drepturi vor beneficia si militienii, procurorii, judecatorii, granicerii si vamesii transnistreni, deci toti acei care submineaza astazi regimul constitutional al Moldovei si ii tin in carcera pe detinutii politici romani. Mai mult decat atat, presedintele Voronin i-a asigurat pe acestia ca "vor avea dreptul de a accede in functii similare pe intreg teritoriul Moldovei".

De notat ca presedintele statului moldovean si-a tinut discursul in limba rusa, desi Moldova are o singura limba oficiala, cea romana.

×
Subiecte în articol: externe