x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Motociclete, K-pop și conservatorism - portretul Doamnei de Fier a Japoniei

Motociclete, K-pop și conservatorism - portretul Doamnei de Fier a Japoniei

de Şerban Mihăilă    |    11 Feb 2026   •   08:20
Motociclete, K-pop și conservatorism - portretul Doamnei de Fier a Japoniei
Sursa foto: Takaichi se bucură de o creștere spectaculoasă de popularitate

Premierul Sanae Takaichi, una dintre cele mai puternice lidere conservatoare din lume, a obținut o victorie istorică în Japonia, după ce pariul riscant al convocării de alegeri anticipate i-a adus cea mai solidă majoritate parlamentară pentru un guvern nipon din ultimele peste șapte decenii.

La doar patru luni de la preluarea conducerii Partidului Liberal Democrat (LDP), Takaichi se bucură de o creștere spectaculoasă de popularitate, mobilizează tinerii care până acum se țineau departe de politică și aduce o imagine de prospețime unei scene politice dominate, timp de decenii, de bărbați aflați la vârste înaintate.

Acest val de susținere s-a transformat la sfârșitul săptămânii trecute într-o victorie zdrobitoare: partidul aflat la guvernare a obținut o supermajoritate de două treimi în Camera Inferioară a Parlamentului, o premieră pentru o formațiune politică, de la Al Doilea Război Mondial încoace.

Succesul vine într-un moment de răscruce pentru LDP, care încearcă de ani buni să-și repare imaginea publică. Deși a dominat scena politică japoneză aproape neîntrerupt, partidul a fost afectat în ultimii ani de înfrângeri electorale, inflație persistentă și scandaluri politice. Mulți susținători tradiționali s-au orientat spre partide noi de dreapta, considerând LDP prea învechit și prea moderat.

Takaichi a fost percepută drept soluția acestei crize, deși conservatorismul japonez arată diferit față de cel american. 

Pe plan social, ea se opune căsătoriilor între persoane de același sex, susține educația patriotică și menținerea sistemului cu un singur nume de familie, care face dificil păstrarea numelui de fată de către femei.

În plan constituțional, Takaichi pledează pentru revizuirea Constituției pacifiste a Japoniei, inclusiv a articolului care renunță explicit la război. Luni, ea a declarat că va „lucra cu perseverență” pentru modificarea Constituției, fără a preciza exact ce articole vizează. 

Drumul rămâne însă dificil. Pentru schimbarea Constituției ar fi nevoie de o majoritate de două treimi și în Camera Superioară, urmată de un referendum național.

Din punct de vedere economic, lidera LDP susține un rol extins al statului și a promovat recent un buget record de cheltuieli. 

Deși este o figură marcantă a unui lobby ultranaționalist, Takaichi nu este anti-globalistă. Dimpotrivă, ea a pledat în favoarea extinderii relațiilor cu Statele Unite, Marea Britanie, Italia și Coreea de Sud, în pofida tensiunilor istorice legate de ocupația japoneză a Peninsulei Coreene.

Takaichi se remarcă și printr-un profil atipic într-un peisaj politic cunoscut pentru rigiditate și formalism. Premierul merge pe motocicletă, cântă la tobe, ascultă heavy metal și, spre deosebire de mulți colegi de partid, nu provine dintr-o dinastie politică. Tatăl său a lucrat într-o companie auto, iar mama a fost ofițer de poliție.

Victoria sa categorică reflectă atât dorința electoratului pentru reformarea LDP, cât și virajul spre dreapta al politicii japoneze. În egală măsură, este și o dovadă a carismei și forței personale a premierului Sanae Takaichi, care a reușit să reaprindă entuziasmul public la niveluri nemaiîntâlnite de ani, în special în rândul tinerilor.

„Sana-mania”

Entuziasmul general - botezat de unele publicații drept „Sana-mania” - a fost vizibil încă dinaintea votului de duminică. Mii de susținători au înfruntat frigul la un miting electoral organizat săptămâna trecută la Tokyo, dornici să o vadă măcar pentru câteva clipe pe Sanae Takaichi.

O mare parte din acest succes se datorează unei strategii inteligente de social media. Takaichi comunică prin mesaje scurte, ușor de transformat în sloganuri, și distribuie clipuri virale din întâlnirile sale cu lideri internaționali, inclusiv cu președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, alături de care a apărut cântând hituri K-pop.

Fanii urmăresc și imită chiar și cele mai mici detalii din viața ei de zi cu zi, de la geanta pe care o poartă până la stiloul pe care îl folosește. În orașul său natal, Nara, magazinele de suveniruri vând prosoape cu sloganele sale, brelocuri, papetărie și chiar biscuiți imprimați cu chipul său, alături de cel al idolului ei politic, fosta prim-ministră britanică Margaret Thatcher.

Cu câteva zile înainte de alegeri, studenți în vârstă de 20 de ani își exprimau admirația față de Takaichi, pe care o numesc „Sana-chan”, folosind astfel un sufix afectuos rezervat de regulă prietenilor apropiați.

Printre susținătorii săi se numără și președintele american, Donald Trump, care a sprijinit-o public înainte de scrutin și a invitat-o la Casa Albă chiar înainte de anunțarea rezultatelor oficiale.

Tensiuni cu China

Victoria ei riscă să amplifice însă tensiunile cu China, cel mai mare partener comercial al Japoniei. Relațiile bilaterale s-au deteriorat puternic în ultimele luni, după declarațiile lui Takaichi privind Taiwanul, insula democratică autoguvernată, revendicată de Partidul Comunist Chinez.

Takaichi a rupt tradiția niponă a ambiguității în chestiunea Taiwanului, atunci când a declarat în parlament, în luna noiembrie, că un atac chinez asupra insulei - aflată la doar 97 de kilometri de teritoriul japonez - ar putea declanșa un răspuns militar din partea conducerii de la Tokyo.

China a reacționat prin anularea unor zboruri, restricționarea importurilor de fructe de mare japoneze și intensificarea patrulelor militare. Luni, Beijingul a transmis un nou avertisment dur. Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a afirmat că rezultatele alegerilor din Japonia reflectă „probleme structurale profunde”.

„Dacă forțele de extremă dreapta din Japonia vor interpreta greșit situația și vor acționa nechibzuit, se vor confrunta inevitabil cu rezistența poporului japonez și cu o opoziție fermă din partea comunității internaționale!”, a declarat oficialul, cerând autorităților de la Tokyo să „retragă afirmațiile eronate ale lui Takaichi”.

Pe lângă relațiile tensionate cu China, noul premier are de gestionat și alte provocări majore: îmbătrânirea accelerată a populației, creșterea costului vieții și slăbirea monedei naționale.

Direcția exactă a politicilor sale rămâne, deocamdată, neclară. 

Totuși, victoria categorică de duminică oferă Partidului Liberal Democrat suficiente mandate pentru a depăși voturile Camerei Superioare, pentru a iniția modificări constituționale și pentru a conduce toate comisiile Camerei Inferioare, alături de partenerul de coaliție.

Această configurație îi deschide premierului Takaichi o cale clară pentru a-și pune în aplicare agenda politică în următorii ani, cel puțin până la alegerile din 2027.

×
Parteneri