x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Muntenegru va desfăşura trupe la graniţe pentru a opri afluxul de migranţi

Muntenegru va desfăşura trupe la graniţe pentru a opri afluxul de migranţi

20 Dec 2019   •   21:10
Muntenegru va desfăşura trupe la graniţe pentru a opri afluxul de migranţi

Muntenegru va desfăşura trupe la graniţele sale, în replică la creşterea numărului de migranţi care trec prin această ţară, pe o nouă rută balcanică spre Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Aproximativ 8.000 de migranţi din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord au tranzitat Muntenegrul în 2019, îndreptându-se spre ţări mai bogate din UE, aproape dublu faţă de totalul înregistrat în anul precedent, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.

„Armata va fi angajată să protejeze graniţele statului şi să asiste agenţiile de aplicare a legii”, a anunţat vineri Consiliul de Stat pentru Apărare şi Securitate.

Desfăşurarea urmează să înceapă până la sfârşitul acestui an.

Ruta balcanică de migraţie spre Europa de Vest via Turcia, Grecia şi ţări din fosta Iugoslavie a fost închisă în 2016 de Ankara în schimbul unui ajutor din partea UE şi a promisiunii de călătorie fără vize pentru cetăţenii turci.

Muntenegru a apărut ca o rută alternativă pentru migranţii veniţi din Turcia via Grecia şi Albania, precum şi pentru cei blocaţi în Serbia.

De la începutul acestui an, poliţia din Muntenegru a dezmembrat cinci reţele de trafic de migranţi şi a arestat 51 de presupuşi traficanţi. De obicei, aceştia cereau migranţilor mii de euro pentru a-i aduce în UE.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: migranti muntenegru