Şeful Pentagonului, Mark Esper, a luat apărarea creşterii drastice a cheltuielilor militare solicitate aliaţilor Statelor Unite de preşedintele Donald Trump, subliniind că NATO nu îşi poate permite state „parazite”, informează AFP.
„Majoritatea statelor consideră SUA drept cel mai bun partener pentru securitatea mondială, nu doar datorită superiorităţii capacităţilor şi echipamentelor noastre militare, dar şi datorită valorilor pe care le apărăm”, a declarat ministrul american al Apărării în faţa experţilor în securitate naţională ai Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR).
„Alianţele noastre nu se bazează pe tranzacţii comerciale”. „Ele sunt, mai degrabă, bazate pe respect reciproc, valori comune şi o voinţă împărtăşită de a le apăra”, a adăugat oficialul american.
Fostul diplomat Richard Haas, preşedinte al CFR, i-a aminitit acestuia că, dimpotrivă, anumite state membre ale NATO percep alianţa cu Washingtonul ca devenind din ce în ce mai „tranzacţională” şi se îndoiesc de voinţa SUA de a le apăra în caz de agresiune dacă acestea nu au contribuit suficient din punct de vedere financiar.
„Pentru mulţi din aliaţii noştri (relaţiile) par chiar condiţionate” de 2% din PIB, procent pe care Washington-ul îl cere ca statele membre NATO să îl aloce apărării, a adăugat fostul diplomat.
„Nu cred că este o tranzacţie. Este o obligaţie”, a replicat Esper. „SUA alocă 3.5% din PIB pentru apărarea sa, a aliaţilor şi a partenerilor săi. Multe state alocă mult mai puţin de 1% apărării”.
„Timp de ani de zile, de zeci de ani de zile, am cerut partenerilor noştri europeni să contribuie mai mult la Alianţă. Nu au făcut-o”, a continuat şeful Pentagonului.
„Nu cred că cerem prea mult” a conchis el. „Toate ţările trebuie să contribuie la apărarea lor. Nu se poate să existe paraziţi. Nu se poate să existe reduceri. Ne priveşte pe toţi”.
În 2014, aliaţii s-au angajat să crească cheltuieile dedicate apărării cu echivalentul a 2% din PIB până în 2024, dar doar nouă state membre au atins acest obiectiv în 2019, iar Germania a avertizat deja că nu va putea atinge această ţintă „înainte de începutul deceniului 2030”.
AGERPRES
Persoanele care călătoresc în Grecia nu mai au nevoie de test PCR la intrarea în ţară dacă au trecut două săptămâni de la data efectuării vaccinului anti-COVID, se arată pe site-ul Ministerului Afacerilor Ex...
UiPath deschide a doua şedinţă de tranzacţionare de pe Wall Street la 73 dolari pe acţiune, plus 6% faţă de cea de la debut. La o oră de la deschiderea acţiunile aveau plus 10%.
UiPath (PATH), producător de...
Un detașament britanic ce cuprinde aproximativ 200 de militari - piloți și personal tehnic - și aeronave Eurofighter Typhoon, va executa, împreună cu militarii Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție...
Răzvan Metea, cunoscut dirijor, compozitor și profesor la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a murit joi, din cauza COVID-19. Muzicianul avea doar 42 de ani.
"O veste odioasă. A încetat din...
Barna şi Ghinea „se încurcă penibil” în declaraţii după ce Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost întors la Bucureşti, spune vicepreşedintele PSD, Mihai Tudose: „Briliantule, ia exemplul...
Loto 6/49 22 aprilie 2021. Joi, 22 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la tragerile loto de duminica, 18 aprilie, Loteria Romana a...
Parlamentarii UDMR au depus o propunere legislativă prin care înmatricularea și înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi și într-un singur loc.
Actul normativ aduce îmbunătățiri semnifica...
Premierul Florin Cîțu a declarat, joi, după prima ședință a Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate, că de la 1 iunie nu se va reveni total la normalitate și că așteaptă...
UPDATE: Cele 16 citotstatice și alte trei medicamente adjuvante, care lipsesc la Institutul Oncologic București, vor fi disponibile de săptămâna viitoare, a anunțat, joi, Ministerul Sănătății.
Ioana...
Un cutremur cu magnitudinea de 2,7 s-a produs joi în Dobrogea, judeţul Tulcea.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 16.46 în judeţul...
Protecția oferită de vaccinurile anti-COVID-19 ar putea dura până la un an, spun surse din Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Durata protecției oferite de vaccin nu este cunoscută, dar sursele EMA aduc...
UPDATE: Consilierii PNL și PSD nu s-au prezentat la a treia convocare a ședinței de Consiliu Local al Sectorului 1, iar primarul Clotilde Armand îi acuză pe liberali de „șantaj împotriva locuitorilor” și...
Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, susține că Planul Național de Redresare și Reziliență este în lucru, în plin proces de consultări cu Comisia Europeană. Reacția vine...
Ministerul Sănătății a anunțat că 16 citostatice și alte trei medicamente adjuvante necesare în tratarea pacienților care suferă de cancer au discontinuități de aprovizionare la Institutul Oncologic din...
Rusia a anunțat, joi, că își retrage trupele din apropierea graniței cu Ucraina, potrivit Euronews. Ministrul rus al Apărării a afirmat că exercițiile militare care au fost desfășurate în zonă au...