Singurul lucru care uneşte alegerile ce au avut loc recent pe cele două maluri ale Nistrului este ascensiunea la putere a unor reprezentanţi ai mediului de afaceri, care ar putea decide soarta Transnistriei, comentează Nezavisimaia Gazeta, citată de Russia Today.
În Republica Moldova este în plină desfăşurare procesul de negociere în vederea formării unei alianţe, niciunul dintre partide nereuşind să obţină o majoritate suficientă pentru a alege singur preşedintele ţării, Guvernul şi preşedintele Parlamentului. Dar, indiferent dacă vor alege o alianţă cu PCRM sau cu partidele de dreapta, poziţia democraţilor (PDM) nu va fi determinată atât de Marian Lupu (preşedintele partidului), cât de Vladimir Plahotniuc, al doilea pe lista formaţiunii, consideră experţii, citaţi de publicaţia rusă.
La alegerile precedente, el a finanţat atât stânga, cât şi dreapta, iar la cele din noiembrie el a devenit sponsor al Partidului Democrat, afirmă Nezavisimaia Gazeta. La Chişinău, se speculează că Plahotniuc ar putea obţine funcţia de premier, iar acest lucru ar putea influenţa negocierile dintre PDM şi partidele liberal şi liberal-democrat. Preşedintele PLDM, Vlad Filat, ar vrea să îşi consolideze poziţia, mai ales pentru că se bucură de un sprijin considerabil din partea UE.
Pe de altă parte, alegerile pentru Sovietul Suprem (Parlamentul transnistrean) care au avut loc duminică, arată că alinierea forţelor politice din regiune s-ar putea schimba. Majoritatea noilor oficiali aleşi în Transnistria nu fac parte dintre forţele prezidenţiale. Potrivit liderului partidului transnistrean Voinţa Poporului, Oleg Gudimo, "majoritatea membrilor Sovietului Suprem ar putea fi consideraţi foarte de dreapta" şi provin din mediul de afaceri.
Astfel, unul dintre deputaţi, Ilia Kazmali, este unul dintre liderii companiei Sheriff. Alţii sunt membri ai grupului cunoscut sub numele de "Iniţiativa 16", care sugerează limitarea atribuţiilor prezidenţiale.
Fostul preşedinte al Parlamentului transnistrean, Evgheni Şevciuk, care şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, a intrat în actualul Legislativ şi ar putea fi folosit de Chişinău în timpul viitoarelor alegeri prezidenţiale din Transnistria. Potrivit lui Gudimo, Şevciuk "vorbeşte despre Rusia, dar înclină către Occident, la fel ca politicienii care conduc în prezent Republica Moldova".