x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Nicolas Sarkozy, acuzat că "supervizează" spionarea jurnaliştilor

Nicolas Sarkozy, acuzat că "supervizează" spionarea jurnaliştilor

03 Noi 2010   •   00:00
Nicolas Sarkozy, acuzat că "supervizează" spionarea jurnaliştilor

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, "supervizează acţiunile de spionare a jurnaliştilor" care se ocupă de subiecte sensibile, susţine publicaţia franceză Le Canard Enchaîné. Acuzaţiile sunt respinse categoric de Preşedinţia Franţei.



Într-un articol semnat de redactorul-şef Claude Angeli, publicaţia Le Canard Enchaîné afirmă că "imediat ce un jurnalist iniţiază o anchetă" care îl vizează pe preşedinte sau apropiaţi ai acestuia, Nicolas Sarkozy îi "cere" lui Bernard Squarcini, şeful Direcţiei Centrale de Informaţii Interne (DCRI), "să îl pună sub supraveghere".

Potrivit publicaţiei, care citează surse anonime din cadrul DCRI, "un grup" a fost creat în acest scop, fiind format din "foşti poliţişti" care întocmesc "facturi detaliate ale telefonului fix sau mobil al jurnalistului urmărit".

Palatul Elysée a catalogat acuzaţiile ca fiind lipsite de fundament, iar Ministerul de Interne nu a dorit să comenteze articolul, scrie AFP, citată de Mediafax.

Mai demult, ziarul Le Monde a acuzat Executivul că spionează un jurnalist pentru a afla sursele de informare în afacerea Woerth-Bettencourt.

Apropiaţi ai lui Bernard Squarcini susţin că directorul DCRI "nu a primit niciodată instrucţiuni din partea lui Nicolas Sarkozy de când acesta este preşedinte".

"DCRI nu se ocupă de jurnalişti, ci, eventual, de sursele lor", adaugă apropiaţii lui Sqarcini.

×
Subiecte în articol: externe