x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noapte romantică de 73.000 de dolari

Noapte romantică de 73.000 de dolari

de Sînziana Stancu    |    02 Iun 2009   •   00:00

Promisiunea unei "ieşiri" la New York pentru o escapadă romantică, făcută de preşedintele american soţiei sale în timpul campaniei şi materializată sâmbătă seara, a costat 73.000 de dolari, din care şeful Casei Albe a scos din buzunarul său câteva sute de dolari.



Cu restul au făcut cinste contribuabilii. New York Post scrie că Barack şi Michelle Obama nu şi-au plătit din banii lor decât cina romantică la Blue Hill, unde au mâncat de 100 de dolari fiecare, două pahare cu Martini, la care a râvnit "Prima Doamnă" a Americii, şi biletele pentru spectacolul de teatru, pe care l-au vizionat la Belasco Theatre.

Ce era mai mult, adică trei avioane - unul pentru preşedinte şi soţia lui şi alte două pentru personalul care i-a însoţit şi pentru reporteri, plus două elicoptere, care i-au tansportat din oraş la aeroport şi măsurile de securitate luate de poliţie, au fost plătite din banii publici. Casa Albă nu făcuse nici ieri o estimare oficială a costului escapadei prezidenţiale la New York, iar presa americană a vehiculat cifre între minium 30.000 de dolari şi maximum 73.000. Oricum ar fi fost, ziariştii au apreciat manierele alese ale preşedintelui. Nimeni nu-i poate reproşa preşedintelui că nu ştie cum trebuie să te porţi cu o "Primă Doamnă", trage concluzia New York Post.

×
Subiecte în articol: externe