x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noi dezvăluiri despre zborul MH370 al Malaysia Airlines, dispărut în martie. La ce concluzii au ajuns anchetatorii

Noi dezvăluiri despre zborul MH370 al Malaysia Airlines, dispărut în martie. La ce concluzii au ajuns anchetatorii

28 Aug 2014   •   09:01
Noi dezvăluiri despre zborul MH370 al Malaysia Airlines, dispărut în martie. La ce concluzii au ajuns anchetatorii

Zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines, dispărut în mod misterios în martie anul curent, ar fi putut vira spre sud mai devreme decât era estimat, contrar planului său de zbor, iar acest lucru modifică uşor zona de căutare, au anunţat, azi, autorităţile australiene.

Aceste concluzii rezultă dintr-o 'nouă cizelare' a examinării de către anchetatori a datelor provenite de la sateliţi, în vederea localizării epavei Boeing-ului, dispărut la 8 martie cu 239 de persoane la bord, la puţin timp de la decolarea sa din Kuala Lumpur, cu destinaţia Beijing.

Avionul şi-a modificat în mod radical planul de zbor, virând spre vest, apoi spre sud, informează AFP, conform Agerpres.

Nici până acum nu a fost descoperită epava avionului, în pofida amplelor căutări aeriene şi submarine desfăşurate în Oceanul Indian, în largul coastei occidentale a Australiei.

'Perimetrul căutărilor rămâne acelaşi, însă anumite noi informaţii sugerează că zone situate un pic mai la sud - în interiorul zonei de căutare, însă un pic mai la sud - sunt cu precădere interesante şi prioritare', a declarat vicepremierul australian Warren Truss.

Aceste declaraţii coincid cu semnarea, la Canberra, a unui memorandum între Australia şi Malaezia vizând organizarea următoarei faze de căutări submarine, care va demara în viitoarele săptămâni. A fost demarcat un perimetru de 60.000 de kilometri pătraţi.

Potrivit lui Warren Truss, specialiştii sunt convinşi că avionul, rămas fără carburant, s-a prăbuşit în sudul Oceanului Indian, undeva într-al 'şaptelea semicerc' definit plecând de la poziţiile primite în mod automat prin satelit.

×