Kami Rita, în vârstă de 54 de ani, a ajuns pe vârful de 8.849 de metri pe ruta tradițională de pe creasta de sud-est, a declarat Khim Lal Gautam, un oficial nepalez din domeniul turismului.
Kami Rita escaladase vârful pentru a 29-a oară pe 12 mai.
El „și-a bătut propriul record... aceasta marchează cea de-a 30-a ascensiune a sa pe vârful lumii”, a declarat Gautam, șeful biroului de monitorizare și facilitare a expediției din tabăra de bază, într-o postare pe platforma X.
Kami Rita a urcat pentru prima dată pe Everest în 1994, iar de atunci a făcut acest lucru aproape în fiecare an, cu excepția a trei ani în care autoritățile au închis muntele din diverse motive.
Un alt șerpaș a escaladat Everestul de 27 de ori, cele mai multe după Kami Rita.
Escaladarea munților este o activitate turistică cheie, o sursă de venituri și de locuri de muncă în Nepal, unde se află opt dintre cele mai înalte 14 vârfuri din lume.
(sursa: Mediafax)