O femeie în vârstă de 67 de ani din Grecia a adus pe lume propria nepoată după o gestaţie surogat, devenind asftel primul caz al unei mame substitut la o vârstă atât de înaintată, potrivit medicilor care s-au ocupat de acest caz, relatează EFE.
Mama naturală, care a suferit o histerectomie, nu putea avea copii. Înainte de a face operaţia i-au fost extrase ovule care au fost inseminate cu spermatozoizii soţului. Având în vedere că fiica sa nu putea purta sarcina, femeia s-a oferit ca mamă substitut însă pe lângă o serie de examinări exhaustive a avut nevoie şi de o autorizaţie specială judecătorească.
Limita de vârstă în Grecia pentru fecundarea in vitro este de 50 de ani, dar nu există o lege în privinţa mamelor surogat.
După o creştere bruscă a tensiunii arteriale, femeia a fost nevoită să nască prin cezariană în cea de-a 31-a săptămână de sarcină. Atât femeia cât şi nou-născutul se simt foarte bine.
În declaraţii acordate mass-media locale, femeia a spus că decât mamă, mai degrabă se simte ca "o dublă bunică" şi a asigurat că a luat cea mai bună decizie pentru a-şi ajuta fiica şi că nu-i pasă de opiniile contrare exprimate de opinia publică, scrie Agerpres.