x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O nouă afacere pentru companiile aeriene: transportul muncitorilor agricoli

O nouă afacere pentru companiile aeriene: transportul muncitorilor agricoli

17 Apr 2020   •   18:07
O nouă afacere pentru companiile aeriene: transportul muncitorilor agricoli

Fermierii din Regatul Unit, Germania și Canada folosesc zboruri charter pentru a aduce mii de lucrători sezonieri, pe fondul pandemiei de coronavirus care amenință furnizarea forței de muncă, relatează CNN.

Aceștia folosesc zboruri charter pentru a aduce mii de lucrători migranți sezonieri deoarece oprirea economiei amenință furnizarea de mână de lucru în timpul recoltelor de primăvară și de vară.

Air Charter Service, broker de charter de avioane din lume, spune că primul său zbor din România în Regatul Unit a aterizat joi, transportând 150 de lucrători. Mai are cinci sau șase zboruri în așteptare, toate fiind aranjate cu cooperativa de fermieri G's Growers, a declarat directorul comercial Matthew Purton.

"Este o afacere complet nouă pentru noi", a adăugat Purton.

Prețul biletului pe un avion charter este aproape dublu față de costul locurilor la un zbor low cost, precum Ryanair și EasyJet, care ar transporta în mod obișnuit lucrători sezonieri. Însă, cu majoritatea aeronavelor consemnate la sol și cu companii aeriene care operează cu foarte puține zboruri, fermierii au optat pentru avioane charter.

Serviciul Air Charter a transportat aproape 1.900 de oameni din România în Germania, cu 13 zboruri și se așteaptă să facă mai multe. Compania a dus și 170 de lucrători agricoli din Mexic în Canada.

Muncitorii agricoli sunt considerați lucrători esențiali de majoritatea țărilor, ceea ce înseamnă că pot continua să lucreze chiar și în timpul blocajelor naționale care impun oamenilor să stea acasă. 

Eurowings, care este deținută de Lufthansa, a declarat că a adus peste 3.000 de lucrători din România în Germania, începând cu 9 aprilie, ca parte a unui coridor aerian pentru fermieri. Compania se așteaptă să execute peste 100 de zboruri în următoarele săptămâni, ca parte a inițiativei, ceea ce răspunde unei deficiențe de 100.000 de lucrători.

Germania a fost de acord să permită unui număr de 80.000 de lucrători sezonieri să intre în țară, în aprilie și mai, cu condiția să treacă de un control de sănătate la sosire, potrivit unui comunicat al ministrului Alimentației și Agriculturii.

Fermele britanice vor avea nevoie de până la 80.000 de lucrători sezonieri în acest an, potrivit Uniunii Naționale a Agricultorilor din Marea Britanie.

Guvernul Regatului Unit permite muncitorilor aflați în șomaj tehnic să cumuleze venitul dintr-un al doilea loc de muncă și a introdus un program de licențiere temporară pentru agențiile de angajare care doresc să sprijine producția de alimente.

Dar până acum rezultatele au fost mixte. Concordia, un recrutor major de muncitori agricoli sezonieri, a declarat că doar 5.500 din cei 33.500 de cetățeni din Marea Britanie care și-au exprimat interesul pentru poziții plătite în ferme, au optat și pentru un interviu. Jumătate dintre solicitanți și-au pierdut locurile de muncă din cauza epidemiei de coronavirus.

"Cultivatorii care se bazează pe lucrătorii sezonieri pentru a crește, a culege și a ambala fructele proaspete, legumele și florile sunt extrem de îngrijorați de impactul pe care restricțiile coronavirusului îl pot avea asupra capacității lor de a recruta această forță de muncă critică în acest sezon", a spus Bradshaw.

Mutarea oamenilor nu este însă fără riscuri.

Oficialii din Germania au confirmat că un lucrător sezonier din România care lucra la o fermă de sparanghel a murit din cauza coronavirusului la 11 aprilie. O a doua persoană din fermă a fost considerată purtătoare a virusului, iar persoanele care au fost în contact cu persoana care a decedat sunt monitorizate de departamentul local de sănătate.

Mediafax

×