Există o nouă pistă pentru anchetatorii britanici în dosarul dispariţiei micuţei Maddie McCann, care ar putea duce la arestarea a trei bărbaţi de către Scotland Yard, anunţă Le Parisien şi Daily Mirror.
Examinarea listării convorbirilor telefonice a făcut poliţia britanică să ia în colimator trei hoţi deja cunoscuţi de poliţie. Potrivit Daily Mirror, telefoanele celor trei au fost reperate în mai multe rânduri în jurul apartamentului închiriat de familia McCann, aflat în centrul satului de vacanţă “Praia da Luz”, pe coasta sudică a Portugaliei, în mai 2007, în orele care au urmat dispariţiei micuţei în vârstă de trei ani.
Scrisoare pentru portughezi
Noile elemente au făcut ca poliţiştii britanici să trimită colegilor portughezi un aviz de căutare în vederea reţinerii celor trei suspecţi care ar fi implicaţi în misterioasa dispariţie în 2007 a fetiţei care avea atunci aproape 4 ani.
Poliţiştii cred că aceşti hoţi ar fi trezit-o pe fetiţă în timp ce au pătruns în apartamentul închiriat de familie, în care ea dormea, în timp ce părinţii săi plecaseră la restaurantul complexului. Trezind-o, ei ar fi decis să o răpească.
Potrivit presei britanice, mai mulţi anchetatori ar urma să ajungă la Algarve (Portugalia), în cadrul Operaţiunii Grange, iniţiate în 2011 pentru a proceda la reţinerea celor trei, într-o acţiune coordonată cu poliţia portugheză.
“Este o etapă importantă”
Luni dimineaţa, un purtător de cuvânt al Scotland Yard a confirmat pentru Daily Mail că autorităţile britanice au trimis solicitarea de ajutor poliţiei portugheze pentru a-i reţine pe cei trei şi a-i interoga.
Potrivit unui purtător de cuvânt al părinţilor lui Maddie, aceştia din urmă consideră această veste drept o etapă importantă. Ei nu speră ca suspecţii să o aibă pe Maddie, dar speră ca în urma interogatoriilor să se obţină elemente care să facă ancheta să avanseze.
Portugalia a relansat ancheta
La 24 octombrie, Portugalia a relansat ancheta pe marginea acestei dispariţii, din cauza apariţiei de noi elemente şi a ipotezei potrivit căreia ar fi fost implicată o reţea de pedofili în acest caz. La 14 octombrie 2013, Scotland Yard a difuzat în cadrul mai multor emisiuni televizate în Europa portrete-robot ale unor bărbaţi pe care poliţia dorea să-i interogheze după dispariţia lui Maddie. Poliţia a primit peste 2.400 de apeluri telefonice şi e-mailuri ca urmare a difuzării acestor portrete-robot.
Au intrat într-un alt apartament
Cu câteva zile înainte de dispariţia fetiţei, aceeaşi bandă de spărgători de locuinţe pătrunsese într-un alt apartament de hotel în care se afla un copil. Din fericire, părinţii copilului i-au prins în flagrant, iar hoţii au rupt-o la fugă şi s-au făcut nevăzuţi.
Anchetatorii britanici aşteaptă răspunsul de la autorităţile portugheze, privind solicitarea lor, însă acestea manifestă reticenţă în a efectua investigaţii comune cu poliţiştii britanici, preferând să le întreprindă singuri.
A doua scrisoare
Aceasta este cea de-a doua scrisoare oficială pe care autorităţile britanice o adresează omologilor portughezi. În prezent se poartă discuţii între cele două ţări, pentru ca echipa de detectivi portughezi care se ocupă de cazul micuţei Madeleine McCann să primească şase detectivi britanici în echipa lor.
Operaţiunea Grange implică 37 de ofiţeri de poliţie şi în ea s-au investit până acum 4,5 milioane de lire sterline.