x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O victorie categorică a opoziţiei bulgare

O victorie categorică a opoziţiei bulgare

de Petio Petkov    |    06 Iul 2009   •   00:00

Partidul "Cetăţeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei", GHERB, al primarului Sofiei, Boiko Borisov, a câştigat într-un mod categoric alegerile şi se află, cu 39,6% din voturi la scrutinul proporţional şi 26 din totalul de 31 de locuri la cel majoritar aproape de majoritatea absolută în noul Parlament.



Socialiştii au 17,6%, partidul etnicilor turci - 14,5 şi 5 locuri majoritare, ultranaţionaliştii din Ataca - 9,4, Coaliţia Albastră (fosta UFD) - 6,7 şi "Ordine, legitate şi dreptate" ­ cu puţin peste pragul de 4%. În afara Parlamentului, rămân partidul tzarist şi "Lider", al omului de afaceri Hristo Kovaciki.

Ex-regele Simeon de Saxa Coburg Gotha a demisionat ieri din fruntea partidului său - NDSV. În schimb, liderul socialist Serghei Stanişev a refuzat să îi urmeze exemplul, declarând că o astfel de măsură ar fi privită ca dezertare şi laşitate.

GHERB este pregătit să înceapă tratative cu formaţiunile de centru-dreapta, care fac parte, ca şi centriştii, din Partidul Popular European, a declarat numărul doi Ţvetan Ţvetanov. Este exclusă numai colaborarea cu foştii comunişti şi cu aliatul lor ­ partidul etnicilor turci şi musulmanilor. Ţvetanov nu a spus nimic despre ultranaţionaliştii din "Ataca". Aceştia şi-au moderat simţitor discursul în ultimul timp. Analiştii sunt de părere că GHERB preferă să colaboreze cu o sigură formaţiune ca să evite complicaţiile şi aceasta este Coaliţia Albastră.

Nu este un secret faptul că Borisov nu se prea împacă cu ex-premierul Ivan Kostov, unul din liderii Coaliţiei, chiar dacă în ultimele zile cei doi au încercat să demonstreze că problemele au fost rezolvate şi ofensele reciproce - uitate. Kostov a declarat că nu doreşte un post în guvern şi că preferă să lucreze în Parlament. "Nu avem nici un fel de pretenţii faţă de GHERB. Pentru noi, cel mai important este că am reuşit să creăm o puternică majoritate de centru-dreapta", a spus fostul premier. Co-preşedintele coaliţiei, Martin Dimitrov, a exlus într-un mod categoric aplicarea unei formule pentru împărţirea posturilor de genul 8-5-3 folosită în ultimii patru ani la toate nivelurile de socialişti şi cei doi aliaţi ai lor.

Între timp, un adjunct al ministrului situaţiilor de criză a fost arestat pentru luare de mită şi comerţ cu voturi "în câteva oraşe la est de Sofia", după cum a declarat procurorul capitalei, Nicolai Kokinov.

×
Subiecte în articol: externe