Preşedintele american Barack Obama a declarat astăzi că a venit la Cairo în căutarea unui 'nou început între musulmani şi Statele Unite ale Americii', apreciind că 'ciclul de neîncredere şi discordie trebuie să ia sfârşit'.
'Atât timp cât relaţiile noastre vor fi definite de diferenţele dintre noi, le vom da putere celor care seamănă ură în loc de pace, celor care promovează conflictul în detrimentul cooperării', a declarat liderul american, relatează France Presse şi Associated Press, citate de Agerpres.'Acest ciclu de neîncredere şi discordie trebuie să ia sfârşit', a subliniat Obama. 'Am venit aici în căutarea unui nou început între Statele Unite ale Americii şi musulmanii din întreaga lume, un început care să pornească de la adevărul că America şi islamul nu se exclud', a explicat el.
Mult aşteptatul discurs pe care preşedintele american îl susţine la Cairo, unde efectuează o vizită scurtă, dar cu o importantă semnificaţie simbolică, are în vedere relansarea relaţiei dintre America şi lumea musulmană şi întoarcerea paginii peste era Bush. (V.A.)