Poliţia olandeză a arestat două persoane la Amsterdam în cadrul unei anchete privind sursa armelor utilizate în atentatele comise la 13 noiembrie 2015 la Paris care s-au soldat cu 130 de morţi, a anunţat vineri parchetul, relatează AFP.
''Într-o anchetă privind originea armelor utilizate de către terorişti ai Statului Islamic (SI) în atentatele comise la Paris în 2015, poliţia a arestat marţi doi bărbaţi la Amsterdam'', a anunţat Ministerul public olandez, potrivit unui comunicat.
Cei doi suspecţi, cu vârsta de 29 şi 31 de ani, sunt bănuiţi că au fost "implicaţi într-un mod sau altul în furnizarea de arme" care au fost folosite la comiterea de atentate, a adăugat parchetul.
Revendicate de Statul Islamic, atacurile comise la 13 noiembrie 2015 la Paris şi Saint-Denis s-au soldat cu 130 de morţi şi sute de răniţi.
Mai multe arme de atac, cum ar fi puşti Kalaşnikov, precum şi explozivi, au fost folosite de atacatori. Potrivit ministerului public, "unii membri ai celulei jihadiste sinucigaşe ar fi mers în Olanda în octombrie 2015 pentru a colecta arme".
O anchetă efectuată de o echipa internaţională de anchetatori olandezi, belgieni şi francezi a evidenţiat aceste elemente, a precizat parchetul. Computere, telefoane mobile precum şi documente şi alte suporturi de date au fost confiscate din locuinţele celor doi bărbaţi arestaţi.
Suspectul de 29 de ani a apărut vineri în faţa judecătorului de instrucţie din Rotterdam şi va fi reţinut timp de cel puţin două săptămâni, când va fi reevaluat cazul său. Acesta din urmă nu poate avea contacte decât cu avocatul sau.
"Starea sănătăţii altui suspect nu-i mai permite să fie reţinut. Deoarece nu există altă posibilitate, bărbatul a fost eliberat joi, aşteptând rezultatele unei investigaţii mai aprofundate", a indicat parchetul.
AGERPRES
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că prin vaccinarea anti-COVID se poate intra în normalitate. De asemenea, acesta a sfătuit toți cetățenii să se vaccineze.
„În urmă cu un an, spuneam de mai...
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a transmis un mesaj emoționant după ce s-a vaccinat: „Am suferit foarte mult din cauza pierderii mamei mele, dar și mai mult am suferit anul trecut, înainte ca mama mea să...
Producătorul auto Ford Motor va trebui să recheme în service trei milioane de autovehicule din cauza unor probleme la airbag-uri, la solicitarea Administraţiei Americane pentru Siguranţa...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, înainte de inaugurarea administrației Biden, că Europa are un prieten la Casa Albă, după patru ani lungi.
De asemenea, acesta a...
Vaccinarea este singura cale prin care putem să ieșim din logica pandemiei, spune Dan Barna după ce s-a vaccinat, în timp ce Kelemen Hunor dă asigurări că vaccinarea nu prezintă niciun pericol: „E un vaccin...
STS anunță că vaccinarea la Romexpo a început cu întârziere din cauza unui utilizator care nu a reținut datele de autentificare. Platforma și tabletele din zona de înregistrare sunt...
Deputatul Mihai Fifor, a anunțat că social-democraţii vor prezenta propria variantă a proiectului de buget, pentru a "demasca incompetenţa şi minciuna" Guvernului şi pentru a arăta că există bani şi...
Vicepremierii și miniștrii Cabinetului Cîțu se vaccinează împotriva COVID-19 miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”. Primii sosiți au fost ministrul de Interne, Lucian Bode,...
Deputatul USR, Claudiu Năsui, atrage atenția că unii solicitanți de granturi primesc mailuri false de la persoane care vor să le ia banii în schimbul unor presupuse servicii comerciale.
"Atenție: Risc de...
Germania a extins restricțiile impuse populației din cauza pandemiei cu noul coronavirus până la 14 februarie. Au fost luate măsuri mai stricte, astfel încât purtarea măștii de protecție este obligatorie acum...
În ședința de astăzi, Executivul va discuta despre modificarea Strategiei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
În noul proiect este prevăzută extinderea grupelor de populație care vor intra în...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, propune o dezbatere publică pe tema oportunităţii introducerii certificatelor de vaccinare pentru călătorii.
El spune că nu este de acord cu aplicarea...
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a provocat mulţimea care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul Statelor Unite.
"Ultima dată...
Un bărbat de 30 de ani, care a căzut de pe un snowmobil și a fost lovit din spate de un alt snowmobil, a fost preluat cu o saltea vacuumatică și transportat la spital pentru investigații complexe.
„Accident...
Executivul se reunește miercuri, pe ordinea de zi fiind și modificarea Strategiei de vaccinare. Astfel, în etapa a doua sunt introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii...