x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe OMS: Ebola a scăpat de sub control

OMS: Ebola a scăpat de sub control

01 Aug 2014   •   18:35
OMS: Ebola a scăpat de sub control

Epidemia de Ebola din Africa de Vest a scăpat de sub control, dar poate fi oprită, a declarat azi directoarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Margaret Chan, adresându-se preşedinţilor din Guineea, Liberia, Sierra Leone şi Cote d'Ivoire, în cadrul unui summit regional organizat la Conakry, informează Reuters. 

'Această reuniune trebuie să marcheze un punct de cotitură în lupta împotriva acestei epidemii', a declarat Margaret Chan. 

'Epidemia avansează mai repede decât eforturile noastre de a o ţine sub control. Dacă situaţia continuă să se deterioreze, consecinţele pot fi catastrofale în ceea ce priveşte numărul de vieţi pierdute, însă, de asemenea, şi din punct de vedere al problemelor socio-economice şi al riscului ridicat de răspândire în alte ţări', a avertizat ea. 

'Ţările afectate au făcut eforturi extraordinare şi au luat măsuri extraordinare. Însă nevoile create de Ebola în Africa de Vest depăşesc capacităţile voastre de luptă', le-a spus ea preşedinţilor din Guineea, Sierra Leone şi Liberia prezenţi la summit, împreună cu ministrul sănătăţii din Cote d'Ivoire.

'Deşi nu există un vaccin sau tratament, epidemia de Ebola poate fi cu siguranţă oprită', a adăugat directoarea OMS, subliniind însă că aceasta este 'de departe cea mai gravă epidemie de Ebola în 40 de ani de la apariţia acestei boli'. De la izbucnirea sa în urmă cu şapte luni, noul focar de Ebola a făcut până în prezent peste 700 de morţi.

Ea a anunţat totodată convocarea la 6 august a unei reuniuni de urgenţă pentru evaluarea implicaţiilor internaţionale ale epidemiei în Africa de Vest. (Agerpres)



×
Subiecte în articol: ebola organizatia mondiala a sanatatii