x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Rusia a reținut sute de civili de la începutul războiului din Ucraina

ONU: Rusia a reținut sute de civili de la începutul războiului din Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    27 Iun 2023   •   20:15
ONU: Rusia a reținut sute de civili de la începutul războiului din Ucraina

Rusia a reținut peste 800 de civili de la începutul conflictului din Ucraina, în februarie anul trecut, dintre care 77 au fost executați, potrivit unui raport al unei misiuni de monitorizare a ONU în Ucraina, citat de Reuters.

Raportul a arătat că și Ucraina a încălcat dreptul internațional prin reținerea arbitrară a civililor, dar la o scară considerabil mai mică.

„(Biroul ONU pentru drepturile omului) a identificat modele de comportament care au dus la detenție arbitrară, precum și la alte încălcări ale drepturilor omului, inclusiv tortură, rele tratamente și dispariții forțate", se arată în raport, adăugând că detențiile efectuate de Rusia au avut loc atât în Ucraina, cât și în Rusia.

„Deși astfel de comportamente au fost constatate în legătură cu ambele părți implicate în conflict, a existat o prevalență mai mare a celor atribuite forțelor Federației Ruse”, se mai arată în document.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: onu Rusia ucraina