x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU pregăteşte intervenţia militară în Mali! Liderii regionali, somaţi să prezinte un plan de alungare a rebelilor

ONU pregăteşte intervenţia militară în Mali! Liderii regionali, somaţi să prezinte un plan de alungare a rebelilor

13 Oct 2012   •   14:20
ONU pregăteşte intervenţia militară în Mali! Liderii regionali, somaţi să prezinte un plan de alungare a rebelilor
Sursa foto: HABIBOU KOUYATE / AFP

Consiliul de Securitate al ONU a aprobat o rezoluţie care acordă liderilor regionali 45 de zile pentru a prezenta un plan clar pentru o intervenţie militară internaţională cu scopul de a elimina reţeaua de rebeli din Mali, anunţă CNN.

Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate vineri şi devine astfel un punct esenţial în eliberarea zonei de dominaţie a rebelilor cu strânse legături în al-Qaeda.

Mali a intrat în haos în luna martie, după ce regimul militar a înlăturat preşedintele şi a zguduit una dintre cele mai stabile democraţii din Africa de Vest. Liderul s-a retras în luna mai, iar puterea a fost transferată unui guvern de tranziţie, format din civili. Rebelii tuaregi şi militanţii islamişti s-au folosit de această situaţie pentru a prelua porţiunea de nord a ţării, cu susţinere din partea reţelei teroriste al-Qaeda.

În iulie, preşedintele Guineei, Alpha Conde, declara într-un interviu acordat ziarului francez Liberation, că Mali are nevoie de o intervenţie militară străină, însă ea trebuie să fie efectuată de statele africane.

Preşedintele menţiona că înainte ca ONU să trimită în nordul Mali trupele sale trebuie să fie format un guvern de coaliţie naţională în sud, la Bamako. Fără această intervenţia militară, menită "să elibereze nordul controlat de islamişti", nu poate începe, a subliniat el.

×