Pactul Ribbentrop-Molotov trece din stadiul de negare în cel de realpolitik

Discursul pe care Putin urmează să-l susţină în Polonia, la 1 septembrie, în timpul acţiunilor prilejuite de 65 de ani de la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, este condamnat să fie unul de senzaţie. Pentru Rusia, victoria în acest război constituie un fundament al ideologiei de stat şi de aceea orice modificare în modul în care este interpretat începutul războiului reprezintă un mesaj adresat întregii omeniri, în timp ce refuzul de a schimba ceva, fie el şi tacit, va deveni un fel de-al doilea discurs de la Munchen, notează analistul rus Serghei Şelin, într-un amplu comentariu publicat în cotidianul rus Gazeta.

Potrivit lui Şelin, la ora actuală cercurile oficiale ruse nu neagă existenţa unor protocoale secrete la Pactul Ribbentrop-Molotov, însă depun toate eforturile pentru a explica oportunitatea anexării republicilor baltice şi a teritoriilor poloneze. Inclusiv recenta desecretizare a unor documente ale Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei /SVR/ demonstrează că din stadiul de negare s-a trecut acum la stadiul de îndreptăţire şi fundamentare ştiinţifică a acestor protocoale.

Astăzi, poziţia oficială a Moscovei este următoarea: Pactul Molotov-Ribbentrop, inclusiv protocoalele secrete, au corespuns în totalitate spriritului acelor timpuri şi sunt o expresie de "realpolitik", şi încă a unui realpolitik" destul de inspirat, care a întârziat războiul cu Germania şi a creat condiţii favorabile pentru o victorie ulterioară. În ceea ce priveşte răspunderea pentru declanşarea războiului, URSS nu a fost mai vinovată de aceasta decât au fost Marea Britanie şi Franţa, cu a lor capitulare de la Munchen, consideră oficialii ruşi.

Mai există şi mici nunţe în respectiva poziţie oficială: de exemplu, că însuşi Pactul de non-agresiune din 23 august 1939 a fost un document legal, în timp ce protocoalele secrete - doar unele de intenţii, fără forţă juridică şi, din acest motiv, neimportante. Şi aceasta pentru că parlamentului sovietic i s-ar fi dat să valideze doar Pactul, nu şi protocoalele. Însă, în opinia analistului rus, un atare argument nu stă în picioare, deoarece este lipsit de consecvenţă: numeroase alte decizii din epoca stalinistă nu fuseseră trecute prin parlament. În afară de aceasta, oficialilor ruşi ar trebui să li se amintească faptul că actualele graniţe ale Ucrainei, Belarus, Republicii Moldova şi Lituaniei constituie rezultatul transpunerii în viaţă tocmai a acelor protocoale.

Şelin se întreabă în ce măsură, însă, extinderea graniţelor sovietice spre Vest şi politica de lichidare a suveranităţii poloneze şi baltice fusese cu adevărat oportună pentru URSS. Oare cursul lui Stalin fusese într-adevăr unul "strict pragmatic şi extrem de realist", după cum declarase odată Churchil? În opinia analistului rus, încheierea Pactului cu Germania fascistă fusese o dovadă tipică de "realpolitik", la fel ca şi "politica realistă" desfăşurată de Polonia, care a pus mâna pe regiunea cehă Tìšín, sau ca cea a Tratatului de la Munchen din 1938, cand Germania lui Hitler a anexat regiunea sudetă.

De aceea, Şelin nu consideră că încheierea propriu-zisă a protocoalelor secrete la Pactul Molotov-Ribbentrop au dus la declanşarea războiului, ci punerea în aplicare a acestor protocoale. "Realizarea protocoalelor secrete a devenit un lucru mult mai distrugător decât "realpolitik-ul" în sens academic", scrie Şelin.

Potrivit analistului rus, extinderea spre Vest a Ucrainei şi Belarusiei sovietice nu a fost deloc una paşnică, în acest scop URSS fiind nevoită să atace Polonia, la 17 septembrie 1939. Astfel, URSS, care nu a început Al Doilea Război Mondial, a intrat ulterior în acest război, şi încă de partea celor care l-au declanşat. În 1940, URSS renunţă la "realpolitik" şi în ceea ce priveşte republicile baltice: acestea au fost brusc acuzate de încălcarea "acordurilor de întrajutorare" şi în iunie-august au fost alipite prin forţă la URSS. Toate aceste acţiuni ale URSS nu mai aveau nimic "realpolitik": pur şi simplu Hitler spluberase în acele zile Franţa, iar Moscova vroia să dea o replică. Tot la acea dată României i-a fost luată Basarabia, precizează analistul rus.

Aceste noi teritorii sovietice s-au transformat din obiecte ale politicii externe în sferă de exercitare a politicii interne, cu toate consecinţele de rigoare. Represaliile şi deportările care au avut loc în acele teritorii nu se deosebeau cu nimic de teroarea ce domnise în teritoriile sovietice mai vechi, în perioada 1937-1938, subliniază autorul articolului.

În opinia lui Şelin, astăzi Moscova are probleme cu ţările vecine tocmai pentru că actualul regim rus se comportă ca şi cum ar fi succesorul şi chiar suporterul regimului stalinist. Nostalgia după stalinism este o boală internă a Rusiei, care a cuprins nu doar vârfurile, ci şi păturile de jos ale populaţiei. Este evident că politica apelării la trecut s-a epuizat şi că panta ideologică a devenit una descendentă. Tocmai în acest moment de cotitură Putin îşi va ţine discursul în Polonia, subliniază în final analistul rus.