x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a celebrat a doua sa liturghie de Crăciun. Mesajul adresat creştinilor din Orientul Mijlociu

Papa Francisc a celebrat a doua sa liturghie de Crăciun. Mesajul adresat creştinilor din Orientul Mijlociu

25 Dec 2014   •   10:43
Papa Francisc a celebrat a doua sa liturghie de Crăciun. Mesajul adresat creştinilor din Orientul Mijlociu

Jorge Bergoglio a celebrat a doua sa liturghie de Crăciun la Vatican în cadrul încărcat de simboluri al Bazilicii Sfântul Petru, în prezenţa a circa 5.000 de credincioşi. Papa Francisc i-a îndemnat pe creștini să dea dovadă de "tandrețe" și "blandețe" în situațiile "cele mai dificile", inclusiv în conflicte, în timp ce creștinii din Orient sărbătoresc în acest an Nașterea lui Hristos în mijlocul violențelor, scrie AFP, conform Agerpres.

Intrat în procesiune în bazilică în sunetele tradiţionalului 'Kalenda', cânt gregorian anunţând Naşterea lui Christos, Suveranul Pontif a ridicat o pânză ce acoperea o statuie a lui Iisus copil, purtată de doi băieţi, unul sirian şi celălalt libanez.

Mai târziu, în genunchi, cufundat în rugăciune, Papa Francisc a ascultat 'Et incarnatus est' din Messa în do minor de Wolfgang Amadeus Mozart.

În predica sa, Sfântul Părinte i-a invitat pe cei 1,2 miliarde de catolici să nu cedeze mâniei în viaţa lor şi să arate empatie pentru persoanele aflate în dificultate: 'Doamne, dă-mi harul sensibilităţii în cele mai dificile circumstanţe ale vieţii, dă-mi harul apropierii în faţa oricăror nevoi, bunăvoinţă în orice conflict' .

Rugăciunea universală a fost rostită în mai multe limbi, printre care chineză şi arabă.

Miercuri după-amiază, Papa Francisc a telefonat refugiaţilor irakieni din Kurdistan.

'Dragi fraţi, sunt alături de voi, foarte aproape, din plinul inimii. Dumnezeu vă dă mângâierea afecţiunii sale', le-a spus el.

Cu o zi înainte, Suveranul Pontif şi-a exprimat profunda îngrijorare în legătură cu soarta creştinilor din Orientul Mijlociu, în special din Irak şi Siria, unde jihadiştii îşi înmulţesc actele de violenţă, atacând mai ales minorităţile religioase.

Într-o lungă scrisoare adresată creştinilor din Orient, Papa i-a îndemnat la 'perseverenţă' şi dialog interreligios, în pofida dificultăţilor.

×