x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc: Familia reprezintă în lume imaginea lui Dumnezeu

Papa Francisc: Familia reprezintă în lume imaginea lui Dumnezeu

20 Feb 2014   •   18:09
 Papa Francisc: Familia reprezintă în lume imaginea lui Dumnezeu

Papa Francisc a făcut apel azi la cardinalii din întreaga lume, convocaţi în consistoriu la Vatican, să-i facă pe credincioşi să redescopere valorile familiei, care, în opinia sa, este ''desconsiderată'', ''maltratată'', dar care rămâne ''celula fundamentală a societăţii omeneşti'', relatează AFP.

După o reuniune de trei zile a celor opt consilieri ai Papei privind reformele în cadrul Bisericii, cardinalii din întreaga lume s-au strâns joi în ''Sala Sinodului'' de la Vatican. Ei vor avea mai multe sesiuni de circa zece ore până vineri pe tema ''pastoralei familiale'', referitor la evoluţiile delicate din societate - divorţuri frecvente, contracepţia generalizată, coabitarea în afara căsătoriei, cuplurile homosexuale.

''Familia - a declarat Papa Francisc într-un discurs scurt şi energic de bun-venit - este în prezent desconsiderată, maltratată, şi ceea ce se cere de la noi este de a recunoaşte cât de frumos, adevărat şi bine este de a forma o familie, de a fi o familie în prezent, cât de indispensabilă este aceasta pentru umanitate. Ni se cere să punem în evidenţă planul luminos al lui Dumnezeu privind familia''.

Făcând apel la cardinali să definească ''o pastorală curajoasă, inteligentă şi plină de iubire'', Papa Francisc a prezentat ''planul lui Dumnezeu'' în câteva cuvinte, inspirându-se din tradiţia biblică cea mai pură: ''Familia este celula fundamentală a societăţii omeneşti. De la început, Creatorul a binecuvântat bărbatul şi femeia pentru ca ei să fie fecunzi şi să se înmulţească pe Pământ, şi astfel familia reprezintă în lume imaginea lui Dumnezeu''.



×
Subiecte în articol: familia crestina papa francisc