x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Părinți ucigași: Au torturat și omorât propria fetiță, în vârstă de 10 ani

Părinți ucigași: Au torturat și omorât propria fetiță, în vârstă de 10 ani

de Redacția Jurnalul    |    11 Dec 2024   •   17:57
Părinți ucigași: Au torturat și omorât propria fetiță, în vârstă de 10 ani
Sursa foto: Hepta

Tatăl și mama vitregă a unei fetițe britanico-pakistaneze în vârstă de 10 ani au fost găsiți vinovați miercuri de uciderea acesteia într-un caz de abuz asupra copilului care a zguduit Marea Britanie.

Urfan Sharif (42 de ani) și Beinash Batool (30 de ani) au fost condamnați pentru uciderea micuței Sara Sharif, care a fost găsită moartă în casă anul trecut, cu multiple răni grave, inclusiv oase rupte, arsuri și urme de mușcături, conform AFP.

De asemenea, unchiul fetiței, Faisal Malik (29 de ani), a fost găsit vinovat de provocarea sau permiterea morții acesteia. Verdictul a venit după o săptămână de deliberări la tribunalul Old Bailey din Londra.

Sara a fost descoperită fără viață în patul ei din Woking, la sud-vest de Londra, pe 10 august 2023. O autopsie a arătat că fetița suferise cel puțin 25 de fracturi osoase. Cu o zi înainte ca trupul să fie găsit, cei trei membri ai familiei fugiseră în Pakistan, de unde s-au întors o lună mai târziu.

Judecătorul urmează să pronunțe sentința marțea viitoare în acest caz pe care l-a descris drept „extrem de stresant și traumatic".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ucigasi de copii