x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentarii au aprobat arestarea unui deputat din partidul lui Berlusconi

Parlamentarii au aprobat arestarea unui deputat din partidul lui Berlusconi

de Marina Constantinoiu    |    21 Iul 2011   •   12:20

Camera Deputatilor a autorizat, miercuri, datorita votului favorabil al parlamentarilor din Liga Nordului, ceea ce evidentiaza disensiunile din coalitia de guvernamant, arestarea lui Alfonso Papa, deputat al partidului condus de Silvio Berlusconi, pentru implicare intr-o afacere de coruptie, transmit EFE si AFP.
In cursul unui vot secret cu buletine, 319 deputati s-au pronuntat in favoarea arestarii colegului lor, in timp ce 293 au fost impotriva.

Finalul acestui vot constituie un nou revers pentru seful Guvernului de la Roma, Silvio Berlusconi, care a cerut parlamentarilor din cadrul formatiunii sale sa respinga arestarea lui Alfonso Papa.

Retinerea deputatului era ceruta de parchetul din Neapole ca urmare a implicarii acestuia intr-o vasta afacere de coruptie si conflict de interese ce zguduie Italia, dar era necesara aprobarea deputatilor prin ridicarea imunitatii lui Papa.

Numit 'P4', acest scandal in care se regasesc atat politisti, cat si personalitati din lumea politica si economica, a dus la arestarea, luna trecuta, a 'creierului' afacerii, Luigi Bisignani, un consultant cu legaturi la cel mai inalt nivel in Peninsula.

×