x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul

Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul

22 Ian 2020   •   22:37
Parlamentul britanic a validat definitiv acordul privind Brexit-ul
Sursa foto: observator.tv

După mai mult de trei ani de dezbateri intense, Parlamentul britanic a adoptat adoptat definitiv, miercuri, acordul privind Brexit-ul, deschizând astfel calea pentru ieşirea istorică a Regatului Unit din Uniunea Europeană la sfârşitul lunii ianuarie, relatează AFP.

Acordul, care reglează modalităţile de ieşire din UE şi care a fost negociat de premierul conservator Boris Johnson cu Bruxellesul, mai trebuie promulgat de Regina Elisabeta a II-a, posibil joi, pentru a deveni lege.

Camera Comunelor, unde premierul dispune de o majoritate zdrobitoare după alegerile legislative din decembrie, şi-a dat deja acordul la începutul lunii ianuarie pentru proiectul de lege privind retragerea Regatului Unit din UE, prevăzută la 31 ianuarie, ora 23.00 (ora Londrei şi GMT).

Textul a fost apoi trimis în Camera Lorzilor, non-aleasă, care a adoptat cinci amendamente, tot atâtea lovituri pentru guvern, în special în privinţa drepturilor cetăţenilor europeni care au reşedinţa în Marea Britanie sau ale copiilor refugiaţi neînsoţiţi.

Însă aceste modificări au fost dezavuate de către deputaţi când proiectul de lege a revenit miercuri în Camera Comunelor, iar camera superioară s-a conformat când textul i-a fost înaintat încă o dată, în cursul după-amiezii.

După adoptarea sa definitivă în Marea Britanie, acordul privind Brexit-ul va trebui ratificat de Parlamentul European, probabil la 29 ianuarie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit