x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul de la Chişinău va adopta joi o declaraţie privind situaţia din Ucraina

Parlamentul de la Chişinău va adopta joi o declaraţie privind situaţia din Ucraina

de Agerpres    |    05 Mar 2014   •   19:51
Parlamentul de la Chişinău va adopta joi o declaraţie privind situaţia din Ucraina

Parlamentul de la Chişinău va adopta joi o declaraţie privind situaţia din Ucraina, a anunţat miercuri şeful legislativului, Igor Corman, revenit dintr-un turneu în SUA, Canada şi Elveţia.

El şi-a exprimat îngrijorarea faţă de evoluţiile din Ucraina, menţionând că şi Republica Moldova se confruntă cu problema separatismului. În acest context, Corman a comparat situaţia din Ucraina cu un cutremur în a cărui zonă seismică se află şi Republica Moldova. 'Bineînţeles, suntem îngrijoraţi de anumite evoluţii din ţara vecină pentru că şi Republica Moldova se confruntă cu problema separatismului şi aş compara situaţia în care ne aflăm acum cu un cutremur care a început în imediata apropiere a Republicii Moldova şi sperăm să nu se extindă, deoarece suntem şi noi în zona seismică', a declarat preşedintele parlamentului de la Chişinău.

Autorităţile de la Chişinău au făcut cunoscută duminică o poziţie oficială a Republicii Moldova faţă de situaţia din Ucraina, prin care şi-au exprimat "profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evoluţii din Ucraina, în special privind situaţia în jurul peninsulei Crimeea, şi acţiunile cu caracter militar întreprinse de autorităţile Federaţiei Ruse".

Chişinăul a subliniat importanţa respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, precum şi a principiilor dreptului internaţional şi a îndemnat la utilizarea mecanismelor internaţionale pentru soluţionarea crizei pe căi diplomatice.

"În vederea prevenirii acţiunilor ce pot conduce la destabilizarea în continuare a situaţiei în regiune, Republica Moldova cheamă să fie utilizate de urgenţă toate mecanismele internaţionale pentru soluţionarea crizei exclusiv pe căi diplomatice", se arată într-un comunicat difuzat de preşedinţia şi guvernul de la Chişinău în legătură cu tensiunile ruso-ucrainene.

×
Subiecte în articol: criza ucraina republica moldova