x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Paza de coastă a Spaniei a salvat 200 de migranți în ziua de Crăciun

Paza de coastă a Spaniei a salvat 200 de migranți în ziua de Crăciun

25 Dec 2019   •   18:37
Paza de coastă a Spaniei a salvat 200 de migranți în ziua de Crăciun

Paza de coastă spaniolă a salvat de Crăciun circa 200 de migranţi - bărbaţi, femei şi copii - care au încercat să traverseze marea spre Europa dinspre continentul african, pe ambarcaţiuni precare, a anunţat un purtător de cuvânt al Serviciului de salvare pe mare din Spania.
"Astăzi de-a lungul întregii zile, trei ambarcaţiuni improvizate care transportau opt, nouă şi zece persoane au fost salvate în zona (provinciilor) Murcia şi Cartagena" (sud-est), a precizat purtătorul de cuvânt.

În timpul nopţii, 11 migranţi au fost salvaţi în apele Strâmtorii Gibraltar şi au ajuns în enclava spaniolă Ceuta, în nordul Marocului.

În insulele Chafarinas, în largul coastelor marocane, "61 de persoane sosite pe Insula Regelui, unde au fost recuperate, apoi transportate la Melilla", altă enclavă spaniolă din Maroc, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Echipele de salvare au preluat de asemenea alţi 61 de migranţi sosiţi pe insula Alboran, la 57 de kilometri de coasta marocană, şi i-au dus în portul spaniol Motril.

Nu în ultimul rând, paza de coastă spaniolă a salvat alte 22 de persoane ce voiau să ajungă în Arhipelagul Canare din Atlantic.

Acest bilanţ nu-i include pe migranţii salvaţi de Garda Civilă spaniolă, nici de cei care au reuşit să ajungă pe coasta spaniolă la bordul ambarcaţiunilor lor.

În 2019, cel puţin 1.246 de migranţi au murit în încercarea de a traversa Marea Mediterană, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), afiliată ONU.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: migranti