Cu ocazia implinirii a 80 de ani, fostul presedinte american, George Bush, isi va face cadou un plonjon in gol, cu parasuta, semn ca adrenalina este singurul lucru care-i cam lipseste din confortabila-i viata.
LAVINIA TUDORAN
Va implini 80 de ani pe 12 iunie. In ciuda varstei, este probabil unul dintre putinii oameni de pe aceasta planeta care poate ajunge cu avionul, vaporul sau trenul la orice lider, de la Londra la Berlin, care-si poate programa oricand o cina privata cu sefi de stat, care-l poate suna la orice ora pe presedintele SUA, care se poate intretine cu un meserias venit sa-i repare te miri ce prin casa, care poate urmari o veverita in straturile de flori din curte, pentru ca apoi sa se pregateasca pentru a intampina un vizitator miliardar. El este George Bush senior, tatal actualului lider de la Casa Alba.
ANTRENAMENT. De ceva vreme se trezeste cu noaptea-n cap, la 5:30, si se antreneaza pentru saritura cu parasuta pe care si-o face cadou azi. Initial, saritura fusese programata pentru vineri, dar Bush senior si-a schimbat programul pentru a nu se suprapune cu funerariile fostului presedinte al SUA, Ronald Reagan. Cu tot doliul din America, Bush isi va serba ziua de nastere cu tot fastul. Va avea mii de invitati, dupa cum scrie revista americana Time. Cativa presedinti americani, zeci de staruri sportive de la Hollywood, din lumea televiziunii, sute de lumini si de imbratisari. Totul pentru un batranel simpatic care nu arata nicicum varsta pe care o face, adica 80 de ani.
CAM UITUC. Nu ascunde gazetarilor de la Time ca, desi se simte ca si cand ar avea 50 de ani, nu 80, este cam zapacit si cam are probleme cu memoria. Recent a rasturnat casa cu fundul in sus, enervandu-se ca nu-si gaseste ochelarii, pana cand, intr-un final, unul dintre servitori a indraznit sa-i spuna ca-i are la locul lor, pe varful nasului. Dupa aceea a inchiriat un film, incercand sa-i faca o surpriza sotiei Barbara. S-au uitat vreo zece minute si au realizat ca l-au mai vazut. Insa batranul nu-si face griji. Si se tine tare pe pozitii. Joaca golf, tenis, pescuieste, calareste, vaneaza prepelite si navigheaza cu noua sa salupa, Fidelity III. "Sunt innebunit dupa ea. Ieri am depasit 100 de kilometri pe ora", se lauda Seniorul.
Citește pe Antena3.ro