x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pe picior de razboi

Pe picior de razboi

04 Aug 2004   •   00:00

EXTERNE

Criza transnistreana poate oricand degenera intr-un conflict sangeros. Militienii lui Smirnov au blocat calea ferata, care face legatura Moldovei cu Ucraina si Rusia. Chisinaul a deplasat blindate la granita cu Transnistria. Armatele de pe cele doua maluri ale Nistrului sunt in stare de alerta.
LAVINIA TUDORAN

Militienii transnistreni au blocat legaturile feroviare ale Moldovei cu Ucraina si Rusia. La granita sunt mobilizati militari. Ca si cum nu ar avea de gestionat o criza care se poate oricand transforma intr-un nou conflict pe Nistru, liderul de la Chisinau, Vladimir Voronin, a plecat in concediu. Criza din Transnistria a intrat in a treia saptamana. Situatia devine tot mai tensionata si poate in orice moment sa degenereze intr-un nou razboi pe Nistru. Militienii liderului separatist Igor Smirnov blocheaza caile ferate care fac legatura Moldovei cu Rusia si Ucraina.

Asa cum se asteptau analistii straini, Smirnov a creat scanteia, criza scolilor romanesti, a asteptat sanctiunile economice ale Chisinaului si s-a folosit de ele pentru a declansa confruntarea. Probabil ca blocarea legaturilor feroviare este una dintre primele mutari al razboiului gandit de Smirnov pentru a-si realiza visul: separarea de Moldova.

BARICADE. Luni noapte, militienii transnistreni au instalat baricade de beton pe calea ferata din Tighina. Potrivit Mediafax, barajele sunt pazite de santinele inarmate cu pistoale-mitraliera. Duminica, vamesii transnistreni din Rabnita au blocat un tren cu destinatia Chisinau. Urmatorul pas promis de Smirnov va fi oprirea furnizarii de gaz metan si de curent electric catre Moldova. Tiraspolul raspunde astfel blocadei economice impuse de Moldova. La 1 august, ca raspuns la inchiderea abuziva a scolilor romanesti de peste Nistru, Chisinaul a interzis exporturile transnistrene.

Intre timp, potrivit agentiei Rusia la zi, la granita administrativa cu Transnistria se deplaseaza tehnica blindata militara. Pe malul celalalt al Nistrului au fost chemati urgent din concediu militarii: structurile de forta ale regiunii trec la un regim special de activitate.

AVERTISMENTE. Si Bucurestiul a avertizat ca ar putea impune sanctiuni impotriva Transnistriei. Adjunctul Ministerului de Externe de la Moscova, Valeri Loscinin, a atras atentia ca situatia poate degenera in orice moment, si a propus organizarea unei intrevederi intre parti si mediatori pentru rezolvarea pe cale pasnica a crizei.

Numai ca, la Chisinau, ia-l de unde nu-i pe presedintele Vladimir Voronin, care s-a gandit ca taman acum i-ar prinde bine o vacanta in Cehia.

×
Subiecte în articol: externe