x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 20.000 de kurzi protestează în Germania față de gruparea Statul Islamic

Peste 20.000 de kurzi protestează în Germania față de gruparea Statul Islamic

11 Oct 2014   •   16:52
Peste 20.000 de kurzi protestează în Germania față de gruparea Statul Islamic

Peste 20.000 de kurzi au manifestat pașnic sâmbătă pe străzile din Dusseldorf față de gruparea Statul Islamic, în contextul în care jihadiștii controlează în prezent peste o treime din orașul sirian Kobane, cu populație kurdă, provocând un exod masiv în Turcia, relatează AFP.

Potrivit poliției locale, între 10.000 și 12.000 de persoane s-au adunat la începutul manifestării, în jurul orei locale 12.00 (10.00 GMT), apoi numărul lor a crescut, ajungând la peste 20.000.

Diferite organizații kurde au lansat un apel la organizarea unei manifestații în orașul renan pentru a denunța atacurile grupării SI împotriva orașelor kurde din Siria, printre care și Kobane.

Marți și miercuri, la Hamburg s-au produs incidente soldate cu mai mulți răniți, între militanții islamiști și kurzii care manifestau.

Violențele au resuscitat temerile privind un import al conflictului sirian și irakian în Germania, unde comunitatea kurdă de peste un milion de persoane este considerată cea mai mare din Europa.

Într-un interviu acordat săptămânalului german Focus care urmează să apară duminică, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, și-a exprimat îngrijorarea pentru incidentele între kurzi și militanții islamiști.

"Monitorizăm evenimentele cu multă atenție", a spus el. Cei care participă la baraje "trebuie să se aștepte la o reacție foarte dură" a statului, a avertizat ministrul.

Thomas de Maiziere a spus că înțelege furia oamenilor și nevoia lor de a manifesta, dar a precizat că "înțelegerea va înceta imediat ce unii abuzează de dreptul lor de a manifesta pentru se deda la violențe pe străzi". 

×