x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Record periculos: Peste o mie de migranți au ajuns în Insulele Canare, într-o singură zi

Record periculos: Peste o mie de migranți au ajuns în Insulele Canare, într-o singură zi

de Redacția Jurnalul    |    22 Oct 2023   •   18:30
Record periculos: Peste o mie de migranți au ajuns în Insulele Canare, într-o singură zi

Peste 1.000 de migranți au ajuns sâmbătă în Insulele Canare din Spania, după ce au făcut o călătorie periculoasă din Africa.

Printre ambarcațiuni a fost o barcă în care se aflau 320 de persoane, despre care salvatorii au spus că este cea mai aglomerată navă pe care au văzut-o vreodată, potrivit Reuters. Recordul anterior a fost o barcă cu 271 de persoane care a sosit în El Hierro pe 3 octombrie.

Sâmbătă, au ajuns la țărm 783 de migranți în El Hierro, 98 în Tenerife și 150 în Gran Canaria, a anunțat Crucea Roșie. Printre pasagerii ambarcațiunilor se aflau femei și copii mici.

Cele șapte insule ale arhipelagului spaniol au devenit principala destinație pentru migranții care încearcă să ajungă în Europa.

Între 1 ianuarie și 15 octombrie, în insule au ajuns 23.537 de migranți, ceea ce reprezintă o creștere de 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor oficiale.

Cel puțin 1.000 de persoane au murit în acest an încercând să traverseze oceanul, a anunțat organizația caritabilă Walking Borders.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: migranti insulele canare