Incidentul a avut loc luni în timp ce nava trecea prin strâmtoarea Bab al-Mandab. Se pare că petrolierul a fost lovit, a suferit avarii, dar nu sunt victime. Ulterior, nava s-a îndreptat către un port din Iran.
Incidentul a fost confirmat și de Agenția pentru operațiuni comerciale maritime din Regatul Unit (UKMTO).
Militanții Houthi, aliați cu Iranul, care controlează regiunile cele mai populate din Yemen, au lansat în ultimele luni numeroase drone și rachete asupra navelor comerciale din Marea Roșie. Ei spun că atacurile sunt un răspuns la acțiunile militare ale Israelului în Gaza. Campania a afectat transportul mondial, determinând mai multe companii să oprească călătoriile prin Marea Roșie și Canalul Suez și să opteze pentru o rută mai lungă și mai scumpă în jurul Africii.
(sursa: Mediafax)