x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Phenianul se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear

Phenianul se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear

12 Sep 2016   •   07:41
Phenianul se pregăteşte să efectueze un nou test nuclear

Coreea de Nord este pregătită să realizeze un nou test nuclear, a afirmat luni ministrul sud-coreean al apărării, după trei zile de la cel de-al cincilea test efectuat de Phenian, potrivit AFP.

Testul de vineri a fost cel mai puternic realizat până în prezent de regimul nord-coreean. El a fost efectuat la poligonul de la Punggye-ri (nord-estul ţării), unde fuseseră realizate şi celelalte patru teste după 2006.

"Un nou test ar putea fi făcut într-un tunel care porneşte din al doilea tunel sau în al treilea tunel, unde pregătirile sunt terminate", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al ministerului, Moon Sang-Gyun.

El a refuzat să facă mai multe precizări cu privire la aceste suspiciuni, dar a amintit că armata sud-coreeană este total pregătită să răspundă "altor teste nucleare, lansări de rachete sau provocări terestre" al Coreii de Nord.

Citând un responsabil guvernamental neidentificat, agenţia sud-coreeană Yonhap relatase anterior că Coreea de Nord şi-a terminat pregătirile pentru a efectua un nou test nuclear într-un al treilea tunel de la centrul Punggye-ri, o cavitate neutilizată vreodată până acum.

Primul test nuclear nord-coreean a fost realizat în 2006 în primul tunel, iar următoarele patru într-un al doilea tunel.

Într-un comunicat care prezintă testul de vineri drept răspunsul necesar la ameninţarea nucleară americană, un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe a anunţat - duminică - că Phenianul şi-ar dezvolta capacitatea sa de descurajare "în calitate şi în cantitate".

Coreea de Nord a afirmat că ar fi testat vineri o ogivă nucleară capabilă să fie montată pe o rachetă. Miniaturizarea încărcăturilor este un aspect-cheie al oricărui program nuclear militar pentru că importanţa unei descurajări nucleare ţine de asemenea de capacitatea de a se proiecta bombe.

În pofida sancţiunilor tot mai dure ale Consiliului de Securitate al ONU împotriva Phenianului, Coreea de Nord a realizat vineri cel mai puternic test nuclear al său. Puterea exploziei a fost estimată la 10 kilotone, adică dublu faţă de cea a dispozitivului testat în ianuarie, în cursul precedentului său test nuclear.

Consiliul de securitate a început vineri negocierea unei noi rezoluţii de sancţiuni împotriva Coreii de Nord, care nu are în agendă dreptul de a dezvolta programe nucleare şi balistice.

În vizită în Japonia, Sung Kim, reprezentant special pentru Coreea de Nord în cadrul Departamentului de Stat, a explicat duminică faptul că Washingtonul şi Tokyo încearcă să obţină din partea comunităţii internaţionale "măsura cea mai puternică posibilă" pentru a riposta Phenianului.

El a lăsat să se înţeleagă de asemenea că ţara sa ar putea adopta noi sancţiuni unilaterale faţă de "comportamentul provocator şi inacceptabil al nord-coreenilor". Responsabilul american este aşteptat în cursul zilei de luni la Seul.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: test nuclear Phenian coreea de nord onu