x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pianistul de jazz Ramsey Lewis a murit la 87 de ani

Pianistul de jazz Ramsey Lewis a murit la 87 de ani

13 Sep 2022   •   09:30
Pianistul de jazz Ramsey Lewis a murit la 87 de ani
Sursa foto: Unsplash.com

Pianistul american de jazz Ramsey Lewis, cunoscut mai ales pentru versiunea sa instrumentală a piesei „The 'In' Crowd”, a murit luni, la vârsta de 87 de ani.

Muzicianul a murit "liniștit la domiciliul său din Chicago", a declarat soția sa Jan.

A început să cânte la pian de la o vârstă foarte fragedă, în special la biserică, unde tatăl său, un pasionat de jazz, conducea corul. În 1956, Lewis a lansat primul său album cu Ramsey Lewis Trio, format împreună cu basistul Eldee Young și bateristul Redd Holt, și, de-a lungul anilor, și-a construit o reputație solidă în rândul fanilor de jazz.

În 1965 a intrat în atenția publicului prin succesul neașteptat al interpretării instrumentale a piesei "The In' Crowd" a lui Dobie Gray, lansată cu câteva luni mai devreme. Această versiune instrumentală a ajuns în fruntea topurilor, o raritate pentru jazz, spre deosebire de pop sau rock.

Cunoscut pentru experimentele sale muzicale, la intersecția dintre R&B și electronica, a adaptat, de asemenea, „Hang On Sloopy” de la McCoys, care i-a adus unul dintre cele trei premii Grammy, și „A Hard Day's Night” de la Beatles.

Apoi a format un nou trio cu Cleveland Eaton și Maurice White, înregistrând aproximativ 80 de albume în timpul vieții sale. A fost, de asemenea, o personalitate radiofonică, fiind gazda propriei sale emisiuni de jazz.

"Pasiunea lui Ramsey pentru muzică a fost cu adevărat alimentată de dragostea și devotamentul fanilor săi din întreaga lume... Îi plăceau turneele și întâlnirile cu iubitori de muzică din atât de multe culturi și medii", a scris soția sa, conform AFP.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ramsey lewis