x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe S-au speriat! Poliția din San Francisco nu va mai folosi „roboții ucigași”

S-au speriat! Poliția din San Francisco nu va mai folosi „roboții ucigași”

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2022   •   09:15
S-au speriat! Poliția din San Francisco nu va mai folosi „roboții ucigași”
Sursa foto: Hepta

Autoritățile din San Francisco au revenit asupra deciziei de a autoriza poliția să folosească roboți dotați cu arme letale. Propunerea, care a fost adoptată săptămâna trecută de legislatorii orașului, consiliul supraveghetorilor, ar fi permis poliției să folosească roboți care pot ucide.

Decizia a fost criticată de grupurile pentru libertăți civile. După ce a votat marți în unanimitate pentru a pune propunerea pe pauză, consiliul a trimis problema la comisie pentru o analiză suplimentară.

Măsura ar fi permis Departamentului de Poliție din San Francisco (SFPD) să ucidă suspecți cu ajutorul unor roboți, în situații extreme. Votul a venit ca urmare a unei noi legi din California, care obligă forțele de poliție din oraș să țină inventare de echipamente de tip militar și să ceară aprobarea pentru utilizarea acestora. Propunerea inițială va fi acum rafinată sau eliminată în întregime.

Poliția a susținut că roboții ar fi utilizați doar în circumstanțe extreme.

Un purtător de cuvânt al SFPD a declarat că "roboții ar putea fi eventual echipați cu încărcături explozive pentru a pătrunde în structuri fortificate care conțin subiecți violenți, înarmați sau periculoși". Roboții ar putea fi folosiți pentru a "incapacita sau dezorienta suspecți violenți, înarmați sau periculoși".

Acest tip de robot letal este deja utilizat în alte părți ale SUA.

În 2016, poliția din Dallas, Texas, a folosit un robot înarmat cu explozibil C-4 pentru a ucide un lunetist care omorâse cinci ofițeri și rănise alți câțiva.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: roboti ucigasi san francisco