x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Polonia crește importurile de cărbune și aplică noi subvenții

Polonia crește importurile de cărbune și aplică noi subvenții

19 Iul 2022   •   16:05
Polonia crește importurile de cărbune și aplică noi subvenții
Sursa foto: antena3

Polonia vrea să crească importurile de cărbune și să introducă noi subvenții pentru consumatori pentru a asigura încălzirea în timpul iernii, scrie Reuters.

Autoritățile de la Varșovia au oprit importurile de cărbune din Rusia, ca reacție la invazia din Ucraina. Totodată, au introdus subvenții pentru a opri creșterea prețurilor pentru consumatorii care achizițonează cantități reduse. 

"Nu există interes din partea companiilor private pentru a participa la sistemul de subvenţii, prin urmare lucrăm la noi soluţii pentru a compensa preţul ridicat al cărbunelui pentru consumatori", spune purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Muller, în condițiile în care schema de subvenții nu compensează creșterea prețurilor pe piață. 

Premierul Mateusz Morawiecki a impus companiilor de stat să importe 4,5 milioane de tone de cărbune până la sfârșitul lunii octombrie pentru a furniza combustibil gospodăriilor.

Polonia a importat peste 8 milioane de tone de cărbune din Rusia în 2021, iar deficitul țării se ridică la 11 milioane de tone. 

 

×
Subiecte în articol: Polonia cărbune