x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ponta şi Băsescu, mesaje de condoleanţe după moartea fostului premier Ariel Sharon

Ponta şi Băsescu, mesaje de condoleanţe după moartea fostului premier Ariel Sharon

de Agerpres    |    13 Ian 2014   •   18:06
Ponta şi Băsescu, mesaje de condoleanţe după moartea fostului premier Ariel Sharon

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au transmis mesaje de condoleanţe poporului israelit şi familiei fostului prim-ministru Ariel Sharon, prin care îşi exprimă regretul pentru decesul omului de stat israelian.

"Încetarea din viaţă a lui Ariel Sharon, om de stat ale cărui viziune şi eforturi au contribuit la consolidarea identităţii Statului Israel, reprezintă o pierdere însemnată pentru poporul său şi pentru întreaga lume. Prin acţiunile sale politice şi prin valorile pe care le-a susţinut în întreaga sa activitate, Ariel Sharon rămâne una dintre figurile marcante din istoria modernă a Statului Israel. În acest moment de adâncă tristeţe pentru noi toţi, doresc să adresez sincere condoleanţe familiei îndurerate şi tuturor celor care l-au preţuit", a se arată în mesajul lui Traian Băsescu.

"Am primit cu mare tristeţe vestea că un mare om politic şi strateg militar al Statului Israel a trecut în nefiinţă. Ariel Sharon a fost un adevărat lider, luptând pentru ţara sa atât pe front, ca militar, dar şi ca lider politic şi prim-ministru. Doresc să transmit expresia profundei mele compasiuni faţa de familia îndurerată şi poporul israelit şi să le adresez acestora sincere condoleanţe", a fost mesajul lui Victor Ponta

Fostul premier israelian Ariel Sharon, care se afla în comă de opt ani în urma unui accident vascular cerebral, a încetat din viaţă sâmbătă, la vârsta de 85 de ani.

×
Subiecte în articol: ariel sharon