Premierul francez Jean-Marc Ayrault (foto) este aşteptat joi şi vineri în România pentru a reafirma diferitele dimensiuni şi perspective ale parteneriatului strategic dintre Paris şi Bucureşti, relaţiile dintre cele două ţări nelimitându-se la chestiunea romilor, potrivit anturajului prim-ministrului francez, relatează marţi AFP.
Turbulenţe din cauza romilor
Relaţiile dintre Franţa şi România au avut parte de turbulenţe, în special în vara lui 2010, prin politica de expulzare a romilor spre ţara lor de origine, politică dusă de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, notează agenţia franceză.
În cadrul acestei vizite va fi vorba despre "reafirmarea tuturor elementelor parteneriatului franco-român", semnat în 2008, dar care a fost prelungit în februarie şi care stabileşte direcţia pentru perioada 2013-2018, dar şi de a arăta că relaţiile franco-române nu se rezumă la chestiunea romilor", a precizat anturajul premierului francez.
Se va insista în special asupra importanţei schimburilor economice şi comerciale cu România, care s-au ridicat anul trecut la 6,25 miliarde de euro, Franţa fiind al treilea partener comercial al României, după Germania şi Italia, subliniază AFP. Potrivit Băncii Naţionale a României, Franţa este al patrulea investitor extern.
Jean-Marc Ayrault va fi însoţit de patru miniştri: Stéphane Le Foll (Agricultură), Nicole Bricq (Comerţ Exterior), Philippe Martin (Ecologie) şi Thierry Repentin, ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Două evacuări de tabere
În ceea ce priveşte romii, un dosar care bântuie relaţiile bilaterale de mai mulţi ani, Guvernul francez recunoaşte că "această chestiune nu a fost reglată", dar salută "schimbarea majoră" reprezentată de faptul că Bucureştiul îşi recunoaşte "responsabilităţile în integrarea romilor" în România, adaugă France Presse. Două operaţiuni de evacuare de tabere de romi au fost efectuate marţi de poliţie, în departamentele Essone şi Val d'Oise. Prefectura a justificat aceste acţiuni prin prisma unor decizii definitive ale justiţiei. Circa şaizeci de romi instalaţi într-o tabără improvizată în Val d'Oise şi alţi aproximativ douăzeci din Essone au fost evacuaţi de forţele de ordine în urma acestor operaţiuni, cele mai recente dintr-o lungă serie.
Inaugurarea liceului francez
Semn al legăturilor culturale vechi dintre Franţa şi România, o ţară unde francofonia rămâne extrem de dinamică, Jean-Marc Ayrault va inaugura joi liceul francez “Anna de Noailles” din Bucureşti (după numele unei romanciere franceze de origine greco-română), comentează AFP. Jean-Marc Ayrault va vizita vineri centrul tehnic şi de testare al Dacia, filială a Renault, de la Titu, în sudul ţării, mai notează agenţia franceză.