x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Premiile Nobel nu se joacă la bursă!

Premiile Nobel nu se joacă la bursă!

10 Oct 2014   •   14:23
Premiile Nobel nu se joacă la bursă!

Marile lanţuri de librării japoneze au avut vineri o zi nefastă la Bursa din Tokio, după ce au fost înşelate aşteptările multor investitori, care consideraseră drept sigur faptul că Haruki Murakami (foto) va primi premiul Nobel pentru Literatură şi acest lucru va duce la o explozie a vânzărilor, informează agenţia EFE. 

Scriitorul francez Patrick Modiano a câştigat joi premiul Nobel pentru Literatură, în condiţiile în care marii favoriţi erau scriitorul japonez Haruki Murakami, 65 de ani şi americanul de origine kenyană Ngugi wa Thiong'o, 76 de ani. 

PREMIUL NOBEL pentru LITERATURĂ, câştigat de scriitorul francez Patrick Modiano

Acţiunile celui mai mare lanţ de librării din Japonia, Maruzen CHI Holdings, au înregistrat azi o scădere de 5,9% în timp ce acţiunile rivalului Bunkyodo au înregistrat o cădere de 17,69%. La rândul său acţiunile Top Culture au scăzut cu 1,49%. Căderea semnificativă înregistrată de acţiunile Bunkyodo a fost agravată de faptul că în cele trei zile care au precedat anunţarea câştigătorului premiului Nobel aceste acţiuni au înregistrat un nivel maxim. 

Investitorii japonezi mizau pe creşterea vânzărilor de cărţi al căror autor este Haruki Murakami, un scriitor născut la Kyoto şi o importantă figură mediatică în Japonia chiar dacă trăieşte cea mai mare parte a timpului în SUA. Conform casei de pariuri londoneze Ladbrokes, Haruki Murakami era cotat cu 4/1 că va câştiga Nobelul pentru literatură faţă de 10/1 în cazul francezului Patrick Modiano. (Agerpres)

[foto: semnatura Murakami / wikipedia]






×