x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe The Wall Street Journal aplaudă acordarea Premiului Nobel pentru Pace: "UE a apărat democrația de guvernele autoritariste din Ungaria și România”

The Wall Street Journal aplaudă acordarea Premiului Nobel pentru Pace: "UE a apărat democrația de guvernele autoritariste din Ungaria și România”

de Robert Veress    |    15 Oct 2012   •   11:30
The Wall Street Journal aplaudă acordarea Premiului Nobel pentru Pace: "UE a apărat democrația de guvernele autoritariste din Ungaria și România”
Intervenția energică a Comisiei Europene în procesul democratic de suspendare în vederea demiterii președintelui României, Traian Băsescu, este văzută ca o puternică justificare a acordării Premiului Nobel pentru Pace în anul 2012 Uniunii Europene.
Nu se cunosc argumentele Comitetului Nobel în luarea acestei decizii, anunțul premierii Uniunii Europene fiind însoțit de o precizare lapidară: „Pentru peste șase decenii de contribuții la avansul păcii și reconcilierii, democrației și drepturilor omului în Europa”.
Dar, justificarea pomenită, alături de altele câteva, este dată de redutabila publicație The Wall Street Journal, care publică o analiză în ediția de ieri a versiunii sale electronice, la secțiunea „Agenda”.
Analiza se intitulează: „Premiul Nobel pentru UE – o decizie Inspirată” și începe prin a trece în revistă problemele grave cu care se confruntă Uniunea, în prezent, dar continuă prin a clama că UE merita, oricum, premiul, fiind înșirate motivele: „Uniunea și-a atins obiectivul inițial, de a răspândi pacea, prosperitatea și valorile democratice în regiune (…), în țări precum Spania, Portugalia și Grecia, care s-au alăturat comunității după decenii de dictatură fascistă sau în țările din Europa de Est care au văzut în UE un parapet de stabilitate după ani de ocupare sovietică și dictatura comunistă. Într-adevăr, UE a jucat un rol robust în decursul acestui an, apărând instituțiile democratice de guvernele autoritariste în Ungaria și România”.
Urmează o odă adusă cancelarului Germaniei, Angela Merkel, a cărei perseverență în impunerea măsurilor de austeritate în tot continetul, combinată cu politica Băncii Europene de protejare a emisiilor de bonduri din statele expuse speculațiilor din cauza dificultăților în onorarea creditelor guvernamentale, și-ar arăta, deja, roadele, astfel că Spania, Italia, Portugalia, Irlanda stau deja mult mai bine. „Euro este o monedă mult mai solidă decât s-a crezut (…) Economiștii Citigroup și-au revizuit previziunea conform căreia existau 90% șanse ca Grecia să iasă zona euro până la jumătatea anului 2013, dând acum 60% șanse ca ieșirea să se producă spre finalul anului 2014. De fapt, dunt cel puțin 60% șanse ca economiștii Citigroup să se contrazică din nou, până la momeentul în care își vor colecta primele salariale pe anul 2013”, conchide Simon Nixon, autorul analizei din The Wall Street Journal. Interesante afirmații din partea aceluiași analist care, în noiembrie 2011 titra: „Merkel și Sarkozy și-au pierdut credibilitatea”. Iar în urmă cu doar câteva zile vorbea despre grava criză a creditelor cu care se confruntă băncile europene, în condițiile în care, acum, totul pare să fie în culori roz bonbon cu picățele.

×