Prima Doamnă a Franţei a fost numită "prostituată" de către presa iraniană, după ce aceasta a criticat decizia ţării de a ucide o femeie cu pietre. Carla Bruni-Sarkozy a semnat recent o petiţie pentru eliberarea lui Sakineh Mohammadi Ashtiani, o femeie din Iran condamnată la moarte pentru că şi-ar fi înşelat soţul.
Ziarul iranian Kayhanan, care este controlat de guvern, a publicat un editorial în care atât Carla Bruni, cât şi actriţa Isabelle Adjani sunt numite prostituate, informează The Telegraph. În plus, televiziunea iraniană a acuzat-o pe Bruni de imoralitate.
Într-o scrisoare deschisă către femeia condamnată la moarte, Carla Bruni a scris: "De ce să-ţi verşi sângele şi să-ţi laşi copiii pe drumuri? Pentru că ai trăit? Pentru că ai iubit? Pentru că eşti femeie? Pentru că eşti din Iran? Refuz să accept această situaţie".
Citește pe Antena3.ro