x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Preşedintele Franţei a condus 10 ore, pentru a putea vota

Preşedintele Franţei a condus 10 ore, pentru a putea vota

25 Mai 2014   •   17:22
Preşedintele Franţei a condus 10 ore, pentru a putea vota

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, s-a deplasat duminică la Tulle, în Correze, cu maşina, pentru a putea vota la alegerile europene, fiind nevoit să facă un drum dus-întors de 10 ore. O alegere care se explică prin faptul că data trecută, la alegerile municipale, a făcut acelaşi drum la bordul unui Falcon, iar factura “distracţiei” s-a ridicat la 9.200 de euro.

“Când e vorba să-şi facă datoria de cetăţean, Francois Hollande nu se teme să facă 10 ore pe drum”, acesta este mesajul transmis de Elysee duminică. Este, deci, un preşedinte care se vrea “normal”, care s-a pus pe drumuri dimineaţă, care a luat “micul dejun” la bord, adică un sendviş, pentru a putea ajunge pe la prânz în fieful său electoral, pentru a-şi exprima votul, scrie metronews.fr, care adaugă că, pentru a se întoarce, preşedintele va urma aceeaşi cale. În jurul orei 20:00 va fi la Paris, pentru a putea urmări difuzarea primelor rezultate ale alegerilor.
De ce nu a luat trenul? Ideea a fost abandonată, trenul fiind considerat insuficient de rapid în caz de urgenţă, şi nici suficient de sigur.

Preşedintele francez s-a mai deplasat cu maşina la 6 iunie, pentru a participa la aniversarea debarcării în Normandia, şofând cu 180 km/oră pe autostradă.



×