x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Lula va fi operat din nou la cap, după ce s-a împiedicat în baie

Președintele Lula va fi operat din nou la cap, după ce s-a împiedicat în baie

de Redacția Jurnalul    |    12 Dec 2024   •   15:45
Președintele Lula va fi operat din nou la cap, după ce s-a împiedicat în baie
Sursa foto: Hepta

Luiz Inácio Lula da Silva, președintele Braziliei, în vârstă de 79 de ani, va fi supus joi unei noi intervenții medicale la cap, după ce marți a trecut printr-o operație de urgență pentru a opri o hemoragie cerebrală. Noua procedură are scopul de a preveni eventuale sângerări viitoare.

Totul a început în octombrie anul trecut, când președintele brazilian a căzut în baie în timp ce își tăia unghiile de la picioare. Deși inițial părea că totul este în regulă, luni seara Lula s-a plâns de dureri puternice de cap. Un RMN efectuat de urgență a arătat că între creier și craniu se acumulase sânge, ceea ce a necesitat o intervenție chirurgicală imediată, anunță The Guardian.

Medicii au efectuat o trepanație - o procedură prin care au făcut o mică gaură în craniu pentru a drena sângele și a reduce presiunea. Acum, pentru a preveni noi complicații, președintele va trece printr-o nouă procedură numită embolizarea arterei meningeale medii.

„Există o mică posibilitate ca arterele mici ale meningelui să provoace în continuare sângerări minore", a explicat doctorul Roberto Kalil Filho, medicul personal al președintelui. Noua procedură, care va dura aproximativ o oră, este considerată minim invazivă și cu risc scăzut.

Starea președintelui este stabilă. Medicii spun că se recuperează excelent după prima operație, poate sta în picioare, vorbește și mănâncă normal. Mai mult, echipa medicală subliniază că Lula nu a suferit nicio leziune cerebrală și nu are probleme neurologice.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: luiz inacio lula da silva operatie cap