Preşedinţia egipteană a respins în cursul nopţii de lunii spre marţi ultimatumul dat anterior de Armată şefului statului, islamistul Mohamed Morsi, prin care îi acorda 48 de ore ca “să răspundă cererilor populaţiei”, avertizând că, în caz contrar, va interveni şi va anunţa “o foaie de parcurs însoţită de măsuri pentru aplicarea acesteia”, anunţă AFP.
Preşedinţia afirmă într-un comunicat că “declaraţia forţelor armate nu i-a fost prezentată preşedintelui” înainte de difuzare şi conţine “semnale ce pot să provoace confuzie”, subliniind în acelaşi timp că este hotărâtă “să continue pe drumul pe care l-a ales spre o reconciliere naţională deplină”.
La rândul ei, opoziţia egipteană i-a dat luni un ultimatum preşedintelui Mohamed Morsi pentru a-şi da demisia, ameninţând că, în caz contrar, va fi lansată o campanie de nesupunere civică totală. De câteva zile, populaţia a ieşit masiv în stradă pentru a cere plecarea lui Morsi de la putere, la un an de la instalarea sa la putere. În urma confruntărilor între simpatizanţii şi adversarii preşedintelui, cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce săptămâna trecută incidente similare au provocat moartea a 8 persoane, printre care şi un american. Sediul din Cairo al mişcării Fraţilor Musulmani, din care provine Mohamed Morsi, a fost jefuit şi parţial incendiat în noaptea de duminică spre luni.