x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Culmea contractelor cu statul, la Bacău. O firmă păzește procurori, primari și chiar o unitate militară

Culmea contractelor cu statul, la Bacău. O firmă păzește procurori, primari și chiar o unitate militară

de Ion Alexandru    |    30 Dec 2025   •   00:05
Culmea contractelor cu statul, la Bacău. O firmă păzește procurori, primari și chiar o unitate militară
Sursa foto: colaj FB si Hepta/Primăria Municipiului Bacău a pus la bătaie un buget estimat inițial de 14.368.528,38 de lei fără TVA

Încă o primărie care aplică în variantă proprie sfaturile premierului Ilie Bolojan de a „strânge cureaua” cu privire la cheltuielile publice. Și nu orice primărie, ci una condusă de un edil de la USR.

Este vorba despre Primăria Municipiului Bacău, „păstorită” de Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care a contractat, chiar înainte de Crăciun, servicii de pază, intervenție și transport valori, pentru suma de 17,3 milioane de lei. Una dintre firmele care vor presta aceste servicii este abonată atât la contractele primăriei, de când Viziteu conduce instituția, cât și la cele ale Spitalului Județean sau ale Regiei de Apă Bacău. Însă și mai interesant este că, cel puțin din septembrie 2019, firma privată păzește armat inclusiv Centrul Militar Județean Bacău, în baza unor contracte anuale, încheiate, fără excepție, în fiecare lună septembrie.

 

Primăria Municipiului Bacău, la conducerea căreia se află, pentru un al doilea mandat consecutiv, edilul USR Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a publicat, la data de 29 iulie 2025, în SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționează să contracteze servicii de pază, intervenție și însoțire transport valori, „pentru obiectivele în care direcțiile din cadrul Primăriei Municipiului Bacău își desfășoară activitatea”.

Este vorba despre parafarea unui acord-cadru cu o durată de trei ani de la semnare, iar pe durata contractului urmează să fie derulate minimum trei și maximum 12 contracte subsecvente, „în funcție de necesitățile instituției”.

În vederea atribuirii acestui acord-cadru, instituția condusă de Viziteu a precizat că urma să organizeze o licitație deschisă, având drept criteriu de selecție cel mai bun raport calitate-preț, evaluarea punctând cu 82% prețul ofertei și cu 18% criteriile tehnice ale ofertei.

Pentru această achiziție, Primăria Municipiului Bacău a pus la bătaie un buget estimat inițial de 14.368.528,38 de lei fără TVA, respectiv de 17.285.919,24 de lei cu tot cu TVA (3.548.146,8 euro), finanțarea fiind asigurată din fonduri bugetare. La licitația deschisă organizată au fost depuse patru oferte, din care două au fost descalificate ca neconforme, una a fost retrasă, iar una a fost declarată admisibilă.

 

Caietul de sarcini, aprobat chiar de primarul USR

În aceste condiții, din anunțul de atribuire citat aflăm că, la data de 15 decembrie 2025, Primăria Municipiului Bacău a încheiat cu companiile SC Azia Security Systems SRL și cu SC BPTC Solutions SRL contractul nr. 214482/2025, la un preț final negociat de 14.258.492,36 de lei fără TVA, respectiv de 17.373.775,8 lei cu TVA inclusă (3.545.668,52 de euro).

Conform caietului de sarcini, aprobat de însuși edilul progresist al Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, aflăm că există două tipuri de servicii care sunt incluse în acest contract-cadru. Prima categorie de servicii este paza unor locații. Spre exemplu, se solicită pază permanentă, 24 de ore din 24, la sediul Protecției Civile și la Tabăra de Sinistrați. Apoi, se solicită pază 24 de ore pe zi, numai în zilele lucrătoare, la Starea Civilă. Pază permanentă, 24 de ore din 24, se solicită și la sediul CAEX.

Pentru Piața Centrală, Piața Sud, Piața En-Gross, Bazarul Milcob, Obor - Târgul de mașini, Insula de Agrement, adăpostul pentru câini, Sere, pepinieră, spațiul verde Lunca Bistriței, Baza Constantin Anghelache și Baza Lucrețiu Avram, se solicită servicii de pază prestate de luni până joi, de la ora 16.30 până la ora 7.30, și de vineri până luni, de la ora 14.00, până la ora 7.30.

De asemenea, se solicită pază permanentă, 24 de ore din 24, pentru Parcul Gherăiești, Depoul Ecologic, bazinul de înot, Pasajul Letea, CET, Parcul Energeticienilor și Parcul Olimpic.

 

Afaceri cu repetiție, antamate de municipalitate

A doua categorie de servicii se referă la însoțirea transporturilor de valori, care vor fi prestate în Piața Centrală, Obor și bazar, la Direcția de Impozite și Taxe Locale, la Evidența Populației și la sediul Primăriei, la bazinul de înot și la Trezoreria primăriei.

Prima dintre cele două firme care și-au adjudecat acest contract, SC Azia Security Systems SRL, este controlată de un influent om de afaceri local, pe nume Ion Niculicea, și de soția sa, Lia Niculicea. Cei doi patronează compania, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

În baza de date a SEAP, SC Azia Security Systems SRL figurează cu nouă contracte pe bani publici, primite între martie 2020 și decembrie 2024. Iar la loc de cinste printre autoritățile contractante se numără chiar Primăria Municipiului Bacău. Este vorba despre contracte parafate prin licitație deschisă.

Astfel, Primăria Municipiului Bacău a încheiat cu această societate, dar și cu SC BPCT Solutions SRL, la 8 aprilie 2021, un contract de 6.527.822,7 lei cu TVA, pentru servicii de pază. Un contract ulterior a fost parafat, cu aceleași două companii, la data de 16 martie 2023, având ca obiect servicii de pază, intervenție și însoțire transport valori, în valoare de 10.797.229,9 lei cu tot cu TVA.

 

De la spital, la regia de apă

O altă entitate care a apelat frecvent la serviciile firmei lui Ion Niculicea este Spitalul Județean de Urgență Bacău. La 25 martie 2020, s-a parafat un contract de 1.759.718,6 lei cu TVA, pentru servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor și protecția persoanelor. Apoi, la 27 martie 2023, spitalul a încheiat cu aceeași firmă un contract de 661.959,1 lei cu TVA pentru servicii de pază. La 2 octombrie 2023, între cele două părți a mai fost parafat un contract de 397.112,3 lei cu TVA, având același obiect. După care, la 27 mai 2024, s-a mai semnat un contract similar, cu durata de 6 luni, în valoare de 346.638,4 lei cu TVA inclusă.

De asemenea, în data de 1 octombrie 2024, a mai fost încheiat un contract de 5.572.543,7 lei cu TVA.

Mai departe, Compania Regională de Apă Bacău SA a încheiat cu societatea în cauză, la data de 22 aprilie 2024, un contract de 36.559,2 lei cu TVA, pentru furnizarea unui sistem de telefonie și a unui sistem de supraveghere video. Iar la 1 februarie 2024 și la 24 decembrie 2024, aceeași regie a încheiat cu aceeași firmă trei contracte cu o valoare de 33.528.712,4 lei cu TVA.

În ceea ce privește a doua companie care și-a adjudecat contractul de luna aceasta cu primăria Bacău, SC BPCT Solutions SRL, aceasta este deținută de Adina Georgiana Cherciu și a derulat, la rândul ei, contracte pe bani publici cu Primăria Municipiului Bacău.

 

Armata apără țara, dar este apărată, la rândul ei, de firma privată

SC Azia Security SRL mai figurează în baza de date a SEAP și cu o serie de contracte publice primite prin încredințare directă. Iar printre instituțiile care au beneficiat și încă beneficiază de serviciile de pază ale acestei firme private se numără chiar… Armata Română. Mai exact Centrul Militar Județean Bacău.

La datele de 27 septembrie 2019, 24 septembrie 2020, 20 septembrie 2021, 20 septembrie 2022, 20 septembrie 2024 și 25 septembrie 2025, această companie a primit de la Centrul Militar Județean Bacău contracte având ca obiect prestarea de servicii de pază înarmată în valoare totală de 1.161.244 de lei fără TVA, respectiv de 1.381.880,36 de lei cu TVA inclusă.

 

×