Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Promițând victoria categorică asupra Iranului, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a afișat, la începutul săptămânii, retorica bombastică specifică debutului operațiunilor militare autobranduite „șoc și groază” de către oficialitățile de la Washington, după numele campaniei din Irak, din martie 2003.
„Vom încheia acest conflict în condițiile impuse de «America First», decise de președintele Trump și de nimeni altcineva, așa cum este și firesc!”, a declarat șeful Pentagonului.
Afirmația sa a readus însă în memorie o altă promisiune, rostită în 2001.
„Acest conflict a început după calendarul și în condițiile altora; se va încheia în felul în care dorim și la momentul ales de noi!”, spunea, la vremea respectivă, președintele de atunci, George W. Bush, unei națiuni traumatizate deja de atacurile din 11 septembrie. La scurt timp, Bush angaja America în războaie care aveau să dureze aproape două decenii.
Din această perspectivă, istoria nu poate decât să alimenteze temerile că actuala administrație riscă să ignore lecțiile sângeroase ale trecutului recent.
Amploarea pariului făcut de Donald Trump, atunci când a lansat, alături de Israel, războiul contra Iranului, este reflectată de magnitudinea posibilelor consecințe ale unei asemenea campanii militare asupra Orientului Mijlociu.
Riscul este acela ca un conflict pornit dintr-o justificare discutabilă să arunce în haos întregul Orient Mijlociu, să provoace mii de victime civile și să alimenteze noi atentate teroriste împotriva americanilor, în anii care vor urma.
Există însă și un scenariu alternativ pentru Donald Trump, președintele care a ordonat un atac asupra Iranului, printr-o decizie pe care predecesorii săi nu au îndrăznit să o ia.
Trump ar putea obține astfel o victorie strategică, dacă reușește să neutralizeze amenințarea regională a unui inamic declarat de aproape cinci decenii al SUA și dacă este capabil să creeze condiții reale pentru instaurarea libertății în Iran.
„Războiul lansat de Trump este nejustificat și ilegal. Asta nu înseamnă neapărat că va fi un eșec”, remarca, de altfel, cunoscutul istoric și analist de politică externă Max Boot, într-o conferință telefonică organizată la începutul săptămânii de către „Council on Foreign Relations”, un think-tank independent cu sediul în SUA, specializat în politică externă și afaceri internaționale.
Scenarii posibile
Pe măsură ce războiul intră în a cincea zi, Statele Unite și Israelul promit intensificarea atacurilor asupra Iranului. De cealaltă parte, conducerea încropită, rămasă la Teheran, pare hotărâtă să provoace instabilitate regională.
În acest context, trei scenarii majore par posibile:
Într-un scenariu optimist, câteva zile de atacuri aeriene asupra aparatului de represiune al statului iranian ar fi suficiente pentru a declanșa o revoltă populară. Un nou Iran ar putea transforma, ulterior, echilibrul de putere din Orientul Mijlociu.
Într-un scenariu intermediar, mai haotic și probabil ceva mai realist, liderii iranieni rămași la putere construiesc un nou regim.
Cu toate acestea, operațiunea americană ar putea fi considerată un succes, dacă ar distruge capacitățile nucleare, balistice și militare care au transformat Iranul într-o amenințare regională.
Acest rezultat ar putea fi acceptabil și pentru Israel, dar ar risca să genereze viitoare conflicte, în încercări ulterioare de a împiedica refacerea acestor capacități.
Într-un scenariul pesimist, Iranul ajunge într-o situație similară cu cea a Libiei, într-un vid de putere al unui stat slăbit de decenii de autoritarism.
Ar putea izbucni lupte între facțiuni sau chiar un război civil, exportând haos, declanșând o criză a refugiaților și lăsând stocurile de uraniu vulnerabile în fața grupărilor extremiste.
Unde poate deraia strategia Casei Albe
Având în vedere că administrația de la Washington își schimbă constant justificarea pentru declanșarea acestui război, nu e de mirare că americanii sunt derutați în privința a ceea ce urmează.
Până acum, Trump a invocat schimbarea de regim și dorința de a le reda iranienilor libertatea. În plus, el a promis distrugerea unui program nuclear despre care susținuse deja că a fost anihilat.
Luni, secretarul Apărării, Pete Hegseth, sublinia necesitatea de a-i răzbuna pe americanii uciși în atacuri teroriste iraniene sau de miliții susținute de Iran, în timpul ocupației americane din Irak.
În același timp, secretarul de Stat, Marco Rubio, explica faptul că SUA au lansat un război preventiv, deoarece Israelul plănuia să atace Iranul, iar trupele americane din regiune ar fi fost expuse represaliilor.
Dacă această argumentație confuză reflectă o administrație care nu știe exact de ce a intrat în război, atunci campania militară din Iran ar putea fi deja în dificultate.
„Nu există cu adevărat o strategie clară. Și trebuie să auzim de la președinte ce își dorește”, declara, luni, senatoarea democrată Jeanne Shaheen. „Aceasta ar putea fi o oportunitate pentru un punct de cotitură real în Orientul Mijlociu, dacă avem succes. Dar nu este deloc clar cum se va desfășura”, adăuga ea.
Pentru Trump însă, imprecizia este o caracteristică, nu o anomalie. Menținând vagi obiectivele războiului, președintele american își creează spațiu politic pentru a declara victoria oricând dorește.
El pare să fi învățat o lecție importantă, după conflictele din Irak și Afganistan: războaiele terestre de amploare riscă să se transforme în mlaștini strategice.
Este însă extrem de greu de găsit un exemplu în care puterea aeriană, nesusținută de infanterie, să fi declanșat schimbarea de regim și crearea unei puteri succesoare stabile.
Deși Trump a insistat la începutul săptămânii că nu se va „plictisi” de această campanie, unii dintre criticii săi se îndoiesc profund de capacitatea lui de a persevera, în cazul în care regimul de la Teheran supraviețuiește.
Mai mult, Trump pare deja să își restrângă obiectivele de război. Luni, el a afirmat că planul este eradicarea forței navale a Iranului, a programelor sale de rachete și a viitoarelor sale ambiții nucleare.
Atât el, cât și Hegseth au părut să pregătească terenul pentru o eventuală justificare, în cazul în care regimul iranian se reface, sugerând că iranienii ar trebui să se învinovățească doar pe ei înșiși, dacă nu își valorifică șansa oferită de Trump.
„Cred că mesajul transmis de președinte pentru poporul iranian a fost clar: acesta este momentul vostru!”, a transmis, de altfel, Hegseth.
Unii analiști au făcut comparații cu strategia lui Trump de răsturnare a regimului din Venezuela, unde liderul interimar, Delcy Rodríguez, pare să fie la putere tocmai pentru a coopera cu Washingtonul, după raidul forțelor speciale, în care președintele Nicolás Maduro a fost capturat.
În cazul Iranului însă, Washingtonul încearcă de decenii, fără succes, să identifice oficiali iranieni moderați, cu care să poată colabora. După asasinarea ayatollahului, există și mai puține condiții pentru apariția unor astfel de figuri.
Varianta optimistă. Implicații geopolitice
Chiar și așa, în cel mai rău caz, un succes militar american neînsoțit de o schimbare politică amplă ar putea face totuși regiunea mai sigură.
„Cred că din acest război va rezulta, în mod clar, un regim profund schimbat, chiar dacă va rămâne la putere”, susține Elliott Abrams, expert în cadrul „Council on Foreign Relations” și fost înalt oficial de politică externă în administrația Bush.
„Nu va mai exista un lider suprem cu adevărat suprem, așa cum au fost ayatollahii Khomeini și Khamenei”, mai spune el.
„Va fi o țară, în mare măsură, fără capacitatea de a folosi forța. Cred că, până la final, chiar dacă va mai dura doar o săptămână, nu vor mai avea deloc program nuclear. Probabil nu vor mai avea lansatoare de rachete și poate nici rachete. Nu vor mai avea marină”, afirmă Abrams, citat de CNN.
Un astfel de Iran, neutralizat, ar avea și implicații geopolitice mai ample: ar lăsa Rusia și China fără cel de-al treilea membru al axei lor antioccidentale și, de asemenea, ar putea încetini fluxul de drone și rachete, trimis pentru a ajuta armata lui Putin pe frontul ucrainean.
Fantoma afgană și coșmarul irakian
Simplul exercițiu de a imagina scenarii pozitive pentru Iran ignoră însă un blestem mai vechi al politicii externe americane de după Al Doilea Război Mondial: ceea ce pare logic în Biroul Oval poate eșua instantaneu la contactul cu realitățile Orientului Mijlociu.
Administrațiile de la Washington au elaborat nenumărate strategii pentru a câștiga războiul din Afganistan și au trimis suplimentări masive de trupe pentru a înăbuși insurgența din Irak. Cu toate acestea, America a părăsit înfrântă ambele conflicte. SUA s-au retras fără victorii clare, înregistrând, în schimb, costuri umane și financiare enorme.
În mod ironic, Trump însuși a evocat aceste eșecuri în timpul primei sale vizite externe din al doilea mandat, în Arabia Saudită. „Așa-zișii «constructori de națiuni» au distrus mult mai multe state decât au construit, iar intervenționiștii s-au amestecat în problemele unor societăți complexe, pe care nici măcar nu le înțelegeau”, spunea el.
Acum însă, Trump pare cuprins, la rândul lui, de o altă formă de neînțelegere.
Deși părea să fi făcut progrese în negocierea unui acord nuclear cu Teheranul, Casa Albă nu i-a oferit niciodată liderului suprem o ieșire onorabilă. În schimb, i-a cerut acestuia capitulare totală. Și investind atât de mult din propria imagine la negocieri, administrația Trump și-a lăsat puține opțiuni: fie își impunea liniile roșii în fața iranienilor, fie își eroda credibilitatea globală.
În plus, Trump a declarat luni că SUA intenționează acum să sprijine protestatarii să se ridice. El a adăugat însă imediat: „În acest moment vrem ca toată lumea să rămână în case. Nu este sigur afară”.
Șansele prăbușirii regimului într-un stat represiv, care a impregnat fiecare nivel al societății iraniene, par însă îndepărtate. Chiar dacă bombardamentele ar slăbi semnificativ forțele de securitate ale Republicii Islamice, acestea ar dispune în continuare de superioritate militară față de o opoziție fragmentată și lipsită de lideri autentici.
Mai mult, martirizarea lui Khamenei i-ar putea face pe susținătorii săi din stradă și mai nemiloși decât pe cei care au ucis mii de protestatari, în timpul ultimei revolte împotriva teocrației, în decembrie și ianuarie.
Este întotdeauna dificil de anticipat când regimurile totalitare se prăbușesc. Dar cu cât regimul rezistă mai mult, cu atât șansele unei transformări politice reale scad.
Probleme interne
„Din perspectiva iraniană, strategia lor s-a schimbat”, susține Trita Parsi, cofondator al „Quincy Institute for Responsible Statecraft”. „Calculul lor, criteriul lor de succes, nu este neapărat câștigarea războiului. Ei au nevoie doar să se apropie cât mai mult de distrugerea președinției lui Trump înainte de a pierde războiul”, afirmă Parsi, citată de CNN.
Un angajament militar american prelungit în Iran - chiar dacă oficialii de la Washington vorbesc despre săptămâni, nu luni - ar pune o presiune politică enormă asupra președintelui, care are nevoie de o victorie rapidă, într-un an electoral decisiv, cel al alegerilor de la jumătatea mandatului.
Un nou sondaj CNN, publicat luni, arată că aproape 6 din 10 americani dezaprobă decizia lui Trump de a recurge la acțiuni militare împotriva Iranului.
Deși majoritatea republicanilor îl susțin, situația s-ar putea schimba în cazul unei crize în lanț, de pildă, dacă un șoc provocat de criza petrolieră ar alimenta inflația internă.
Decizia președintelui de a nu solicita autorizarea Congresului pentru conflict și refuzul de a-l justifica, dincolo de declarații sumare, s-ar putea întoarce, de asemenea, împotriva sa.
Istoria modernă a Americii arată că războaiele nu se pierd doar pe câmpurile de luptă externe. La fel de frecvent, acestea sunt pierdute în fața opiniei publice de acasă.
Și, contrar asigurărilor oferite de secretarul Apărării, nimeni nu poate ști deocamdată cum se va încheia conflictul din Iran.
Citește pe Antena3.ro
