x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Primul presedinte irakian post-Saddam

Primul presedinte irakian post-Saddam

02 Iun 2004   •   00:00

Irakul are, in sfarsit, un nou presedinte, in persoana lui Ghazi Yawer, un important om de afaceri si sef de trib, critic la adresa Statelor Unite. Yawer este a doua optiune a Consiliului de guvernare, dupa ce favoritul Washingtonului a refuzat aceasta functie.

ANA ILIE

Este oficial: liderul Consiliului irakian de guvernare, Ghazi Yawer, a fost ales noul presedinte interimar al tarii. Yawer va face parte din noua administratie, programata a fi instalata la data de 30 iunie, cand coalitia condusa de Statele Unite si-a propus sa transfere puterea politica in mana irakienilor.

Lupta orgoliilor

Desi este vorba despre o functie mai mult onorifica, neintelegerile cu privire la cine o va ocupa au intarziat mult nominalizarea noului presedinte. Membrii Consiliului de guvernare s-au plans chiar ca se fac presiuni asupra lor pentru a accepta candidatul favorit al Washingtonului, impotriva propriilor lor preferinte. Ghazi Yawer, de religie sunita, a participat in cursa pentru presedintie in pofida asigurarilor date de Consiliu, potrivit carora nu va fi ales un nou presedinte al tarii dintre membrii acestui organism. El a concurat cu un alt sunit, in varsta de 81 de ani, Adnan Pachachi, preferat si sustinut de catre coalitie si de catre ONU.

Lovitura de teatru

Alegerea lui Yawer nu a fost lipsita de surprize. Ieri dimineata, un responsabil al coalitiei anunta nominalizarea lui Pachachi pentru presedintie. La o jumatate de ora, lovitura de teatru: Pachachi a anuntat ca a refuzat cea mai inalta functie in stat. Unii colaboratori ai lui Pachachi cred ca refuzul acestuia se datoreaza zvonului ca ar fi fost ales pe motiv ca ar fi "omul americanilor".

Imediat dupa acesta schimbare de situatie, Consiliul de guvernare a anuntat ca sprijina candidatura lui Ghazi Yawer. Trimisul ONU la Bagdad, Lakhdar Brahimi, a anuntat si numele noilor vicepresedinti, Ibrahim Jaafari si Rowsch Shaways.

Explozii dupa numire

La scurt timp dupa acest anunt, o serie de explozii au fost auzite in centrul Bagdadului. Martorii au spus ca cel putin patru obuze de mortiere au vizat birourile coalitiei. S-au auzit si focuri de arma, insa nu au existat nici victime, nici pagube materiale. La 200 de kilometri nord de Bagdad, in localitatea Baiji, 11 irakieni au fost ucisi si alti 26 raniti intr-un atac cu masina-capcana care a avut loc la intrarea intr-o baza americana.

CV

In varsta de 46 de ani, arborand permanent un suras usor, Yawer este un om de afaceri pragmatic si un sef de trib cu influenta. Yawer provine din Mosul, unde unchiul sau, Mohsen al-Yawer, seful tribului Chammar, patroneaza peste trei milioane de suflete de suniti si siiti. Dupa studii de inginerie la Universitatea americana "George Washington", Yawer s-a stabilit in Arabia Saudita, unde si-a construit propria afacere de telecomunicatii. A trait in exil 15 ani si s-a intors in Irak abia in 2003. Desi se considera anglofon, este un partizan infocat al unui Irak integru si nu de putine ori s-a declarat impotriva actiunilor intreprinse de Statele Unite in tara sa.
×
Subiecte în articol: externe yawer