x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prinţul Nasser din Bahrain riscă să fie arestat pentru tortură dacă va părăsi ţara natală

Prinţul Nasser din Bahrain riscă să fie arestat pentru tortură dacă va părăsi ţara natală

07 Oct 2014   •   19:10
Prinţul Nasser din Bahrain riscă să fie arestat pentru tortură dacă va părăsi ţara natală

Nasser bin Hamad al-Khalifa, prinţul moştenitor din Bahrain, nu poate beneficia de imunitate în faţa acuzaţiilor de tortură, a decis Înalta Curte din Londra.

Nasser bin Hamad al-Khalifa a fost acuzat de torturarea unor protestatari şiiţi, în 2011. Cu ocazia participării prinţului la Olimpiada din 2012, din Londra, Serviciul Procurorilor Coroanei (CPS) din Marea Britanie a primit un dosar în care acuzaţiile de tortură erau detaliate, instituţia fiind solicitată să dispună la arestarea lui Nasser.

Judecătorii au respins cererea înaintată de CPS, la acea dată, invocând faptul că prinţul are imunitate. Nasser s-a întors în Bahrain.

Înalta Curte din Londra, însă, a răsturnat decizia luată în 2012, dispunând că prinţul nu poate invoca imunitatea în cazurile de tortură.

Potrivit deciziei Convenţiei ONU împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude şi inumane din 1987, statele au obligaţia de a incrimina tortura şi de a pune sub acuzare oficialii altor naţiuni când şi dacă aceştia sunt prezenţi pe teritoriul lor.

Reprezentanţii guvernului din Bahrain spun că imunitatea de care s-a bucurat prinţul în 2012 a fost inovată la vremea respectivă în scop "academic", ceea ce nu schimbă faptul că acuzaţiile aduse împotriva acestuia sunt false.

×