x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Printul Rainier al III-lea, condus pe ultimul drum

Printul Rainier al III-lea, condus pe ultimul drum

15 Apr 2005   •   00:00

Presedintele Frantei, Jacques Chirac, regele Spaniei, Juan Carlos, si fosta imparateasa a Iranului, Farah Pahlavi, s-au numarat printre cele aproximativ 800 de personalitati care au participat ieri la funeraliile printului Rainier al III-lea de Monaco.

SECURITATE DRASTICA. Palatul a fost impodobit cu coroane mortuare, pe care oamenii de rand le-au putut vedea doar din spatele barierelor de securitate. Este foarte probabil, spun autoritatile, ca masurile drastice de securitate luate pentru acest eveniment sa-i fi tinut la distanta pe multi dintre cei care si-ar fi dorit sa participe la funeralii. Orasul a fost pustiu toata dimineata. Spatiul aerian a fost inchis, traficul maritim pe o arie de circa cinci kilometri patrati - restrictionat. Slujba a fost transmisa in direct in sase biserici din Principatul Monaco. Ceremonia a culminat cu scoaterea din palat a sicriului purtat de 10 carabinieri. Din cortegiu a facut parte, alaturi de cei trei copii ai printului - Albert, Caroline si Stepanie - , si cainele lui Rainier, Odin.

LANGA GRACE. Spre seara, inainte ca trupul neinsufletit al printului sa fie inhumat "in cea mai stricta intimitate, personalul palatului a asistat la un requiem pentru locuitorii principatului. Printul, decedat la 6 aprilie, a fost inmormantat alaturi de sotia sa, printesa Grace de Monaco, care si-a pierdut viata, in 1982, intr-un accident de masina. Pentru Monaco, disparitia printului Rainier reprezinta sfarsitul unei epoci de 56 de ani marcate de o dezvoltare economica remarcabila si reinnoirea acordurilor de buna vecinatate cu Franta.

MOSTENITORUL
Fiul printului Rainier al III-lea si al printesei Grace, printul Albert al II-lea, va fi noul suveran al principatului. In varsta de 47 de ani, el este licentiat in Stiinte politice, detine presedintia Federatiei de natatie si de atletism din Monaco, este vicepresedinte al Comisiei atletilor din cadrul Comitetului international Olimpic etc. In ultimii ani, el s-a implicat din ce in ce mai mult in conducerea principatului, suplinindu-l pe tatal sau la conducerea delegatiilor in timpul vizitelor oficiale in strainatate sau la ONU, unde a prezidat delegatia monegasca. La inceputul acestui an, s-a deplasat in Sri Lanka, pentru a vizita centrele de ajutorare a victimelor cutremurului din Indonezia. Anul trecut, Albert al II-lea a reprezentat Monaco la ceremonia de primire a principatului in Consiliul Europei.
×
Subiecte în articol: externe